ICCJ. Decizia nr. 2356/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2356/2005
Dosar nr. 8444/2004
Şedinţa publică din 8 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 16 august 2004, reclamanta N.N. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, să se dispună anularea hotărârii nr. 12734/9659 din 1 iulie 2004, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiară a prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că în luna martie 1944, s-a refugiat împreună cu familia, din localitatea de domiciliu Bolgrad-Ismail (Basarabia), în România. Consideră că în mod nejustificat, pârâta refuză să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deşi a făcut dovada că refugiul familiei sale s-a datorat persecuţiilor din motive etnice.
Prin sentinţa civilă nr. 2082 din 13 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei N.N., a anulat hotărârea nr. 12734/9659 din 1 iulie 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 15 martie 1944 - 6 martie 1945, cu începere de la data de 1 iulie 2003.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta a făcut dovada că s-a refugiat din Basarabia, în România, împreună cu familia, datorită persecuţiilor etnice.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, se susţine că instanţa de fond a procedat în mod greşit, acordând reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece dovezile concludente nu au fost prezentate comisiei de specialitate a pârâtei, ci în faţa instanţei de fond.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face cu acte oficiale eliberate, la cerere, de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă.
În cauză, declaraţia autentificată a martorilor P.A., M.E. şi I.N. atestă că familia reclamantei a fost obligată să-şi schimbe domiciliul din Basarabia, datorită persecuţiilor din motive etnice suferite în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 iunie 1940, până la 6 martie 1945.
Motivele de recurs formulate de recurentă nu pot fi primite, având în vedere că legea permite pentru demonstrarea calităţii de refugiat, orice mijloc de probă.
Or, până la înscrierea în fals a declaraţiilor celor doi martori situaţia de fapt stabilită potrivit menţiunilor acestora nu poate fi răsturnată.
În sprijinul acestei soluţii este şi împrejurarea ca fratelui reclamantei, N.V., i s-a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, prin hotărârea nr. 1002 din 19 septembrie 2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Galaţi.
Pentru aceste motive şi cum în cauză nu se constată nici motive de casare de ordine publică, se va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2082 din 13 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2345/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2357/2005. Contencios. Anulare act... → |
|---|
