ICCJ. Decizia nr. 2369/2005. Contencios. Anulare act administrativ, funcţionar public. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2369/2005
Dosar nr. 731/2005
Şedinţa publică din 11 aprilie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2/2005, Curtea de Apel Timişoara a respins ca fără obiect, cererea reclamantului M.I., pentru anularea deciziilor emise de către Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti şi Direcţia Regională Vamală Arad; a menţinut, totodată, Decizia Autorităţii Naţionale a Vămilor Bucureşti - Direcţia Regională Vamală Arad, privind calitatea de funcţionar vamal superior a reclamantului şi a declinat competenţa materială privind înscrierea unor menţiuni în cartea de muncă a reclamantului, în favoarea secţiei civile a Tribunalului Arad.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în esenţă că prin Decizia nr. 1163 din 15 iulie 2003, a Direcţiei Generale a Vămilor Bucureşti (în prezent Autoritatea Naţională a Vămilor), reclamantul a fost reîncadrat în funcţia publică de controlor vamal superior, în baza Legii nr. 218/2003.
Ulterior, după expirarea termenului limită prevăzut de Legea nr. 161/2003, adică 15 iulie 2003, pârâta emite Decizia nr. 1266/2003, prin care a reîncadrat reclamantul, în funcţia publică de controlor vamal principal, pe baza notei de constatare nr. 43254/2003 şi avizului Agenţiei Naţionale a funcţionarilor publici Bucureşti.
Deoarece prin Ordinul nr. 1519/2004, emis de Autoritatea Naţională a Vămilor, toate deciziile emise de către pârâtă, prin directorul său general, au fost revocate, prima instanţă a constatat că cererea privind anularea deciziilor emise anterior acestui ordin, a rămas fără obiect, ca urmare a revocării lor.
Măsurile dispuse prin respectivele decizii au fost comunicate reclamantului, prin adresa nr. 13271/2003, a Direcţiei Regionale Vamale Arad, care îmbracă aspectul unei decizii cu caracter individual, cu consecinţa modificării funcţiei publice rămasă, însă, fără obiect, ca şi deciziile revocate prin Ordinul nr. 1519/2004.
Curtea de Apel Timişoara a anulat, însă, nota de constatare şi avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici Bucureşti, privind reîncadrarea reclamantului, deoarece au fost date ulterior termenului legal prevăzut de Legea nr. 161/2003 şi încalcă Instrucţiunile privind reîncadrarea funcţionarilor publici, aprobate prin Ordinul nr. 218/2003.
Împotriva acestei sentinţe,în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., au declarat recurs, pârâtele Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici Bucureşti.
Autoritatea Naţională a Vămilor a criticat hotărârea instanţei de fond, pentru faptul de a fi ignorat împrejurarea că, pe toată perioada derulării procesului, nu s-a operat în cartea de muncă a reclamantului, încadrarea pretinsă şi, nici nu a beneficiat de salariu corespunzător. Dimpotrivă, începând cu data de 1 ianuarie 2005, prin publicarea Ordinului nr. 70 din 26 ianuarie 2005, al Autorităţii Naţionale a Vămilor, reclamantul-intimat este salarizat potrivit funcţiei publice de controlor vamal IV, şi nu de controlor vamal superior.
Pârâta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici Bucureşti, în recursul său, a criticat aceeaşi sentinţă, pentru greşita anulare a notei de constatare nr. 43254/2003 şi avizului nr. 5190/2003, emise de către această autoritate.
Astfel, în opinia recurentei, nota de constatare nu este un act juridic de sine stătător şi, deci, este incapabil de a produce efecte juridice, motiv pentru care, cererea privind anularea acestui act, trebuia respinsă ca inadmisibilă.
Pe de altă parte, termenul de 15 iulie 2003, prevăzut de art. XVI alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, pentru emiterea avizului în vederea reîncadrării funcţionarilor publici, nu este unul de decădere, aşa după cum a reţinut prima instanţă, ci unul de recomandare, efect dedus din faptul că legea nu prevede sancţiuni în cazul nerespectării lui.
Prin urmare, fiind un termen de recomandare, şi deciziile emise ulterior împlinirii acestuia, sunt legale şi nu trebuiau anulate pentru acest considerent.
Examinând recursurile celor două părţi, prin prisma criticilor formulate precum şi a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale în materie, se constată că acestea sunt nefondate, iar sentinţa este legală şi temeinică.
Astfel, faptul că intimatului nu i-au fost operate menţiunile corespunzătoare în carnetul de muncă şi că nu i-au fost acordate drepturile salariale, este irelevant sub aspectul legalităţii sentinţei. De vreme ce tocmai legalitatea acestei încadrări este contestată şi s-a ajuns la concluzia, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale în vigoare, că este greşită, ar fi nelegal să se păstreze o stare de fapt, pentru considerentul că ea a rămas neschimbată, şi nu să fie corectată pentru considerentul că încalcă dispoziţiile legii.
Cât priveşte constatarea nulităţii notei de constatare şi avizului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, instanţa de fond în mod corect a dispus anularea lor, deoarece în baza acestor acte s-a procedat la emiterea unei noi decizii prin care reclamantul, practic, a fost retrogradat prin reîncadrarea sa din funcţia de controlor vamal superior, în controlor vamal principal.
Prin urmare, cele două acte au produs consecinţe juridice, în sensul că au constituit temeiul juridic al emiterii unei decizii ce a modificat raporturile de muncă ale intimatului.
Ambele acte au intrat în circuitul civil şi au fost susceptibile de a produce şi chiar au produs efecte juridice, prin fundamentarea unui act juridic final, astfel încât în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 29/1990, şi în privinţa acestor acte.
Cât priveşte natura juridică a termenului prevăzut prin art. XVI alin. (1) din Legea nr. 161/2003, pentru ca autorităţile publice centrale şi locale să facă modificările corespunzătoare în structura organizatorică şi în statele de funcţii, de vreme ce acest termen este prevăzut în mod imperativ de lege, nu se poate susţine că el este de recomandare, şi nu de decădere.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca el să fie de recomandare, nu l-ar fi prevăzut ca termen limită categoric, ci ca un termen aproximativ, ceea ce nu s-a întâmplat. Pe cale de consecinţă, se va reţine interpretarea corectă dată de către instanţa de fond, şi cu privire la acest aspect.
Urmează ca, pentru considerentele arătate, conform art. 312 C. proc. civ., recursurile să fie respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Arad şi de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, împotriva sentinţei civile nr. 2 din 17 ianuarie 2005, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2362/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 237/2005. Contencios. Acordare drepturi... → |
|---|
