ICCJ. Decizia nr. 2385/2005. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2385/2005
Dosar nr. 4097/2001
Şedinţa publică din 11 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1244/2001, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea prin care reclamanţii T.A. şi A.T. au solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. 0048/1999, emis de Primăria Bucureşti, în favoarea SC I.M. SA.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că actul contestat este legal şi temeinic, deoarece terenul atribuit societăţii pârâte, prin respectivul act, a fost în folosinţa acesteia încă din anul 1982, îndreptăţind-o să-l primească potrivit Legii nr. 15/1990 şi că acelaşi teren este unul distinct de cel pretins de reclamanţi, ca formând proprietatea lor, conform sentinţei civile nr. 9550/1998, fapt ce rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs, reclamanţii T.A. şi A.T., criticând-o pentru greşita înlăturare a sentinţei civile nr. 9550 din 11 iunie 1998, care le conferă dreptul de proprietate asupra terenului atribuit societăţii pârâte.
Chiar şi în situaţia în care existau dubii în privinţa dreptului reclamanţilor şi al titlului lor de proprietate, instanţa trebuia să anuleze certificatul de proprietate, deoarece acesta nu trebuia emis în intervalul de timp, cât nu era încă lămurit regimul juridic al terenului, fapt care a contravenit dispoziţiile art. 32 din OUG nr. 88/1997.
Pe de altă parte, este criticată fundamentarea sentinţei, pe raportul de expertiză care este ilogic şi nu acoperă starea de fapt reală.
La data de 13 mai 2003, recursul a fost suspendat în baza dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., constatându-se faptul că dezlegarea pricinii atârnă de soluţionarea contestaţiei formulată de recurenţi, în dosarul nr. 5735/2001, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, prin care aceştia au solicitat anularea deciziei intimatei SC I.M. SA, de respingere a cererii lor de restituire în natură a construcţiilor şi terenului aferent acestora, în baza Legii nr. 10/2001. Imobilul revendicat se situează în Bucureşti şi este compus din construcţii şi teren aferent, teren din care o parte formează obiectul litigiului.
Această cauză a fost soluţionată în primă instanţă şi în prezent, formează obiectul dosarului nr. 3679/2003, aflat în apel, fiind suspendat.
Avându-se în vedere faptul că acest dosar, din pricina căruia s-a dispus suspendarea, a fost soluţionat în primă instanţă, prin respingerea acţiunii reclamanţilor T.A. şi A.T., iar în apel a fost suspendată, instanţa de control urmează a aprecia că este necesară soluţionarea recursului dedus judecăţii, prin prisma criticilor formulate. Eventuala suspendare a prezentului recurs ar fi nelegală, atâta timp, cât cauza de a cărei soluţionare ar depinde modul de rezolvare al acestuia, este întreruptă.
Dispoziţiile art. 244 pct. 2 C. proc. civ., permit suspendarea şi prevăd posibilitatea continuării acesteia, până când hotărârea pronunţată în pricina care a determinat suspendarea, va deveni irevocabilă, fapt care presupune judecarea acestei din urmă cauze, şi nu întreruperea cursului său.
Respingerea pretenţiilor recurenţilor în respectiva cauză, coroborat cu lipsa de interes în continuarea judecăţii, deduse din faptul suspendării acesteia, sunt împrejurări care impun, atât soluţionarea prezentului recurs, cât şi respingerea lui.
Faptul că dosarul nr. 5735/2001 a fost suspendat, până la soluţionarea acţiunii civile promovate într-un alt dosar, respectiv nr. 3401/2003, nu este nici el de natură a împiedica examinarea prezentului recurs, deoarece obiectul lui este acela de a examina legalitatea unui act administrativ (certificat de atestare), şi nu acela de a compara titluri sau de a soluţiona o eventuală revendicare.
Critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 32 din OUG nr. 88/1997, constând în ignorarea de către instanţa de fond, a acestor dispoziţii, care impuneau abţinerea Primăriei de la eliberarea certificatului de atestare, până la lămurirea situaţiei juridice a terenului, este nefondată. În primul rând, faptul emiterii certificatului în acea perioadă, nu este motiv de nulitate, el nefiind prevăzut expres în ordonanţa menţionată.
Odată emis, el trebuie examinat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei lui, ori, aspecte procedurale, de emitere, nu au fost încălcate, iar raportul de expertiză tehnică, efectuat în cauză, a scos în evidenţă netemeinicia pretenţiilor recurenţilor.
Criticile aduse acestei expertize, prin recurs, nu pot fi luate în considerare, pe de o parte pentru faptul că ele sunt contrazise, atât de răspunsul la obiecţiunile formulate, cât şi de raportul de expertiză extrajudiciară depus la instanţa fondului. Pe de altă parte, aceleaşi critici, nu pot fi combătute prin simple susţineri, ci eventual, printr-un act de aceeaşi forţă probantă, ca şi expertiza, act care nu există în prezenta cauză.
Nu lipsită de relevanţă este şi calitatea procesuală activă a recurenţilor, pusă sub semnul îndoielii de înscris, din care rezultă că aceştia nu au calitatea exclusivă de moştenitori ai imobilului revendicat, după defunctul proprietar T.D.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca în temeiul art. 312 C. proc. civ., coroborat cu neîndeplinirea nici unuia din motivele prevăzute de art. 304 din acelaşi cod, recursul să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.A. şi A.T. împotriva sentinţei civile nr. 1244 din 27 septembrie 2001, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 237/2005. Contencios. Acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 239/2005. Contencios. Acordare drepturi... → |
|---|
