ICCJ. Decizia nr. 2409/2005. Contencios. Anulare parţială Hotărâre Guvern. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2409/2005
Dosar nr. 3228/2004
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 21 ianuarie 2003, reclamanta R.N.P. - Direcţia Silvică Bucureşti a solicitat anularea parţială a HG nr. 930/2002 şi a unor anexe ale acesteia, privitoare la includerea unor terenuri aflate în administrarea reclamantei, în patrimoniul localităţilor Snagov, Gruiu, Mogoşoaia, Găneasa, Cernica, Brăneşti, Pantelimon şi Buftea.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că au fost incluse greşit în patrimoniul unor localităţi, terenuri aparţinând fondului forestier, aflate în administrarea reclamantei şi cuprinse în amenajamentele silvice, terenuri în suprafaţă totală de 144,94 ha.
Mai arată că respectivele terenuri nu au fost administrate de primăriile în discuţie şi contrar prevederilor Legii nr. 26/1996 - Codul silvic, fără avizul reclamantei sau a ministerului tutelar şi fără să se ţină cont că se află în extravilanul localităţilor, au fost eronat cuprinse în domeniul public al acestor comune.
Guvernul României a introdus cerere de chemare în garanţie a Consiliului Judeţean Ilfov, Consiliului Local al oraşului Buftea, Consiliilor Locale ale comunelor Snagov, Gruiu, Mogoşoaia, Găneasa, Cernica, Pantelimon şi Brăneşti, a Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi a Ministerului Administraţiei Publice, susţinând că la baza emiterii hotărârii contestate s-au aflat hotărârile adoptate de consiliile locale, prin care au declarat şi au aprobat inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al respectivelor localităţi.
Susţine şi că Ministerul Administraţiei Publice este organul de specialitate care a iniţiat actul atacat şi care are competenţa de a propune menţinerea, modificarea, completarea sau abrogarea acestuia, iar Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor este organul în subordinea căruia se află reclamanta, având şi atribuţii de urmărire şi control a aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul silviculturii.
Guvernul României a depus şi întâmpinare, prin care invocă excepţia lipsei capacităţii procesuale a reclamantei, excepţia lipsei calităţii procesuale a acesteia şi excepţia tardivităţii acţiunii, iar pe fond solicită ca acţiunea să fie respinsă ca neîntemeiată.
Şi Ministerul Administraţiei Publice a formulat întâmpinare, prin care ridică excepţia lipsei capacităţii procesuale a reclamantei şi excepţia lipsei calităţii procesuale a acesteia, iar pe fond cere ca acţiunea să fie respinsă.
Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de chemare în garanţie a acestui minister, ca inadmisibilă, susţinând că nu a participat la fundamentarea, elaborarea şi promovarea hotărârii contestate.
Întâmpinări a depus şi Consiliul Local al comunei Snagov, în prima întâmpinare ridicând excepţia lipsei capacităţii sale procesuale şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, iar prin cealaltă solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, menţionând că terenurile care fac obiectul litigiului, privitoare la comuna Snagov, sunt evidenţiate în Cadastrul funciar al acestei comune, ca aparţinând C.A.P. Snagov.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 17 din 13 ianuarie 2004, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, dar a respins şi acţiunea ca neîntemeiată, ca şi cererea de chemare în garanţie.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantei este neîntemeiată, pentru că, în calitate de administrator al fondului forestier naţional, apără un interes legitim.
În ce priveşte fondul cauzei, reţine că nu sunt incidente dispoziţiile art. 1 şi 11 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ.
Consideră că HG nr. 930/2002 s-a adoptat având la bază inventarele întocmite de consiliile locale, cuprinzând bunurile ce aparţin domeniului public al comunelor respective, inventare însuşite de consiliile locale în discuţie, trimise de către Consiliul judeţean, Guvernului, spre atestare, iar proiectul de hotărâre a primit toate avizele necesare, prevăzute de HG nr. 555/2001.
Mai consideră că reclamanta nu a contestat inventarele însuşite de consiliile locale şi de Consiliul Judeţean Ilfov, că aceasta nu a făcut dovada că a fost vătămată într-un drept recunoscut de lege, ea având doar un drept de administrare asupra terenurilor şi drumurilor forestiere, nu şi de proprietate asupra acestora.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei, criticând-o pentru netemeinicie.
Susţine că instanţa a respins greşit acţiunea, reţinând neîntemeiat că reclamanta trebuia să verifice legalitatea hotărârilor consiliilor locale şi că acestea au inventariat bunurile aflate în posesia, folosinţa şi gestionarea lor, cu toate că şi pârâtul recunoaşte că au fost inventariate bunurile ce alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale respective, nu terenuri cuprinzând păduri şi drumuri forestiere aparţinând altor instituţii de interes naţional, care n-au fost, începând cu anul 1910 şi până în prezent, în patrimoniul localităţilor menţionate mai sus.
Susţine şi că inventarele sunt acte de ordine interioară, care nu se substituie titlului de proprietate asupra terenurilor, Guvernul României având obligaţia să verifice actele care au stat la baza emiterii hotărârii contestate, situaţie în care ar fi constatat că chematele în garanţie nu deţin vreun titlu asupra terenurilor şi drumurilor forestiere şi că prin nici o lege nu s-a dispus trecerea din patrimoniul reclamantei, în patrimoniul acestora, a terenurilor şi drumurilor forestiere.
Menţionează că sentinţa nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază dispozitivul acesteia şi că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul acestuia, fără să aibă în vedere că administraţia centrală nu poate schimba regimul juridic al fondului forestier naţional, Legea nr. 26/1996 (Codul silvic) prevăzând că fondul forestier nu poate fi diminuat, iar Legea nr. 18/1991 stabilind care sunt terenuri şi drumuri forestiere de interes naţional şi modul de gospodărire a acestora.
Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, în care arată că s-a respins corect acţiunea, deoarece reclamanta nu a făcut dovada vătămării unui drept recunoscut de lege în favoarea sa şi încălcat prin emiterea actului contestat.
Susţine că la elaborarea actului s-au respectat dispoziţiile legale privind elaborarea actelor normative, proiectul de hotărâre fiind avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea lui şi de către Ministerul Justiţiei, după ce inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, s-a întocmit de către comisii special constituite în acest sens şi s-a însuşit prin hotărâri ale autorităţilor publice locale, hotărâri care nu au fost contestate la instanţa de contencios administrativ.
Analizând motivele de recurs invocate de recurentă, ţinând cont de materialul probator administrat în cauză şi de dispoziţiile legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:
Prin HG nr. 930/2002 s-a atestat apartenenţa la domeniul public al judeţului Ilfov şi al oraşelor şi comunelor din judeţul Ilfov, a bunurilor cuprinse în anexele la hotărâre.
Recurenta-reclamantă a contestat calitatea unora din aceste bunuri ca făcând parte din domeniul public al comunelor Snagov, Gruiu, Mogoşoaia, Găneasa, Cernica, Brăneşti şi Pantelimon şi a oraşului Buftea, susţinând că fac parte din fondul forestier naţional, aflat în administrarea R.N.P., prin unităţile din subordinea acesteia.
Conform prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, „Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei care i-a fost cauzată".
Chiar dacă bunurile în litigiu fac parte din fondul forestier naţional, conform prevederilor Legii nr. 26/1996 (Codul silvic), R.N.P., prin direcţiile silvice judeţene, are numai un drept de administrare a acestora, statul fiind proprietarul lor şi în această calitate are dreptul, prin organele abilitate legal, să procedeze la trecerea unor bunuri făcând parte din domeniul public de interes naţional, în domeniul public de interes local, ceea ce s-a şi realizat prin hotărârea în discuţie.
De altfel, prin această hotărâre nu s-a adus atingere dreptului de administrare al reclamantei, pentru că pe bază de contract, direcţiile silvice judeţene îşi pot exercita în continuare dreptul de administrare a bunurilor în cauză, în temeiul art. 4 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea R.N.P.
Ca atare, recurenta nu are un drept recunoscut de lege care să-i fi fost vătămat prin emiterea HG nr. 930/2002.
Instanţa reţine şi că hotărârea s-a emis cu respectarea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 213/1998 şi de HG nr. 548/1999, prin această hotărâre atestându-se apartenenţa la domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale, a unor bunuri inventariate anterior de comisii special constituite şi însuşite prin hotărâri ale consiliilor locale.
Inventarele şi hotărârile consiliilor locale s-au depus la Ministerul Administraţiei Publice (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor), prin Consiliul Judeţean Ilfov, iar acest minister a întocmit proiectul de hotărâre, supus apoi avizării autorităţilor publice interesate în aplicarea lui, ca şi Ministerului Justiţiei şi numai după aceea s-a adoptat de către Guvern.
Nu se constată, astfel, nici încălcarea vreunor dispoziţii legale privitoare la elaborarea hotărârii contestate.
Susţinerea recurentei, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază dispozitivul ei, nu poate fi reţinută, pentru că hotărârea este motivată detaliat, atât în fapt, cât şi în drept.
De asemenea, instanţa a interpretat corect probele dosarului, în raport cu dispoziţiile legale aplicabile în cauză.
Reţinându-se că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, se va respinge recursul, ca nefondat, în temeiul art. 299 şi 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta R.N.P. R. - Direcţia Silvică Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 17 din 13 ianuarie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2386/2005. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 2444/2005. Contencios. Anulare decizie Comisie... → |
---|