ICCJ. Decizia nr. 2373/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2373/2005
Dosar nr. 8565/2004
Şedinţa publică din 11 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2069 din 13 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Ş.S., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi a anulat hotărârea nr. 12543/22058 din 20 mai 2004, emisă de această pârâtă, pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre prin care să îi stabilească reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada martie 1944 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor cuvenite, începând cu data de 1 noiembrie 2003.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a formulat, în temeiul Legii nr. 189/2000, cerere la comisia de specialitate din cadrul pârâtei, care a fost respinsă, cu motivarea că judeţul Rădăuţi, în care acesta locuia împreună cu familia, nu a fost cedat fostei U.R.S.S. şi că, de asemenea, nu a fost dovedită persecuţia etnică invocată.
S-a mai reţinut, din actele dosarului şi din declaraţiile de martor, că reclamantul şi părinţii săi au fost evacuaţi, la data de 18 martie 1944, din localitatea de domiciliu, Rădăuţi, în care se desfăşurau operaţiuni militare de război, în localitatea Târnăveni, judeţul Mureş, fiind dovedită potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002, încadrarea în situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, susţinând că reclamantul nu a depus dovezi în dosarul înaintat comisiei, nefăcând dovada persecuţiei etnice, astfel că soluţia instanţei, de anulare a unui act administrativ, care nu încalcă nici o prevedere legală, este nelegală, în acest sens fiind invocate motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9, precum şi 3041 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile legii, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice.
În raport cu această prevedere a legii, se constată că în cauză a fost dovedit, în baza probelor administrate în dosarul de fond, completate cu înscrisurile oficiale eliberate de Arhivele Naţionale, faptul evacuării din localitatea de domiciliu a recurentului şi a familiei sale, în împrejurările istorice de la acea dată.
Rezultă, aşadar, că reclamantul s-a aflat în situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind îndreptăţit ca atare, să beneficieze de prevederile acestui act normativ, pentru perioada martie 1944 - 6 martie 1945.
Faţă de cele ce preced, urmează a se respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2069 din 13 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2371/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2375/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
