ICCJ. Decizia nr. 2433/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2433/2005
Dosar nr. 2058/2003
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 ianuarie 2002, reclamanta SC D. SA Deva a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, anularea pct. 1, 2 şi 3 din Decizia nr. 2093 din 28 decembrie 2001, emise de primul pârât şi a procesului-verbal nr. 1942/2001, încheiat de pârâtă, anularea hotărârii nr. 649 din 14 septembrie 2000, a Direcţiei Controlului Financiar Hunedoara şi a procesului-verbal nr. 3023 din 31 august 2000; exonerarea sa de plata obligaţiilor bugetare neevidenţiate în certificatul de atestare fiscală nr. 3094/1999, precum şi de obligaţiile fiscale stabilite prin actele atacate.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că, în mod nelegal, prin actele contestate, emise în 2001, pârâţii au stabilit şi, respectiv, menţinut, în sarcina sa, obligaţii bugetare preluate din acte de control emise anterior. Astfel, s-au preluat debitele la bugetul de stat stabilite prin procesul-verbal nr. 3023 din 31 august 2000, care este nelegal întocmit, pentru că nu s-a ţinut seama de certificatul de atestare fiscală nr. 3094 din 22 octombrie 1999, emis în conformitate cu prevederile Legii nr. 99/1999, cu consecinţa majorării artificiale a datoriilor existente.
Că procesul-verbal nr. 3023/2000 a fost contestat în termen legal, iar hotărârea nr. 649 din 14 septembrie 2000 a fost comunicată reclamantei, abia în 13 decembrie 2001, astfel încât nu a putut urma procedura administrativă specială prevăzută de legea în vigoare la acea dată.
Pe cale de consecinţă, pornindu-se de la o bază de calcul eronată, greşit i s-au stabilit şi penalităţile, majorările de întârziere şi contribuţiile la fondurile speciale.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 22 din 12 februarie 2003, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, pe baza înscrisurilor depuse şi a concluziilor raportului de expertiză şi ale completării raportului de expertiză, că suma de 12.305.920.955 lei, stabilită prin procesul-verbal nr. 3023/2000, este datorată, deoarece împotriva acestui act, reclamanta nu a parcurs toate căile administrative de atac.
Astfel, aceasta a formulat potrivit Legii nr. 105/1997, obiecţiuni, care au fost soluţionate prin hotărârea nr. 649/2000, comunicată reclamantei, dar neatacată în termen.
S-a mai reţinut că certificatul de atestare fiscală nr. 3094/1999, invocat de reclamantă şi de care actele contestate nu ar fi ţinut seama, prezenta situaţia debitelor societăţii până la 27 septembrie 1999, fiind emis la 22 octombrie 1999 şi având valabilitate timp de 30 zile. Or, în cauză, organele de control au verificat corect modul de determinare şi virare a obligaţiilor către bugetul statului, pe perioada 1 martie 2000 - 30 iunie 2000 şi respectiv, 1 iulie 2000 - 31 august 2001.
Că, datoriile totale în sumă de 24.477.472.402 lei, stabilite de către pârâtă, prin actul de control nr. 1942/2001, au fost determinate corect, cu excepţia impozitului pe profitul suplimentar, stabilit la vânzările de imobilizări, care a fost anulat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Decizia nr. 2093/2001, datoria fiind, astfel, diminuată cu suma de 3.173.671.559 lei.
Referitor la penalităţi şi majorările de întârziere reţinute în sarcina reclamantei, prin actele contestate, prima instanţă a considerat că şi acestea sunt datorate, în raport cu dispoziţiile art. 13 din OG nr. 11/1996 şi ale art. 25 din OG nr. 73/1999 şi cu împrejurarea că reclamanta nu a respectat termenele legale de virare a debitelor principale, la bugetul statului.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC D. SA, Deva, solicitând casarea acesteia, pentru nelegalitate şi netemeinicie şi, pe fond, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.
Recurenta a reiterat, în esenţă, susţinerile din acţiune, arătând că organele de control au stabilit obligaţii bugetare pornind de la actele emise anterior, respectiv de la procesul-verbal nr. 3023/2000, care a fost nelegal întocmit şi nu a ţinut seama de certificatul de atestare fiscală nr. 3094/1999, emis în conformitate cu prevederile Legii nr. 99/1999, cu ocazia privatizării societăţii, astfel încât datoria societăţii s-a majorat artificial.
Că, nu a putut finaliza procedura de atac administrativă împotriva procesului-verbal nr. 3023/2000, întrucât hotărârea nr. 649/2000 nu i-a fost legal şi procedural comunicată.
Recurenta a mai susţinut că, la acest moment, nu se poate determina exact datoria societăţii la bugetul statului, întrucât intimata-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara nu a făcut referire în actul de control, la distribuirea sumei de 2.000.000.000 lei, încasată din executarea silită imobiliară a unui spaţiu din patrimoniul său.
Referitor la penalităţi, majorări de întârziere şi contribuţii la fondurile speciale, societatea recurentă a învederat că nu este corect ca aceasta să fie calculate, atâta timp, cât s-a pornit de la o bază de calcul eronată şi nici nu au fost toate înregistrate în contabilitatea firmei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate şi cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin procesul-verbal nr. 1942 din 5 noiembrie 2001, încheiat de organele de control ale Direcţiei Controlului Fiscal Hunedoara, s-au stabilit în sarcina recurentei-reclamante, obligaţii de plată către bugetul statului, în sumă totală de 24.477.772.403 lei.
Ca urmare a contestaţiei formulată de către agentul economic, prin Decizia nr. 2093/2001, emisă de intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice (şi contestată, parţial, în cauză), s-a desfiinţat parţial procesul-verbal indicat, respectiv doar capitolul privind suma de 3.173.671.559 lei reprezentând impozit pe profit şi majorări de întârziere, în vederea refacerii controlului pentru aceeaşi perioadă şi acelaşi tip de impozite.
Recurenta susţine în mod eronat că, din toată suma menţinută în sarcina sa, nu ar datora debitele în cuantum total de 12.305.920.955 lei, care i-au fost stabilite anterior, prin procesul-verbal nr. 3023/2000.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 din OG nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, în vigoare la acel moment, „obligaţiile bugetare stabilite de organele competente, prin documente de verificare sau de constatare, se plătesc în termen de cel mult 15 zile de la data semnării sau a comunicării documentului de verificare sau de constatare, care constituie şi înştiinţare de plată".
Exercitarea căilor de atac la organele competente, de către plătitori, cu privire la stabilirea obligaţiilor bugetare, „nu suspendă obligaţia acestora de plată".
Având în vedere că debitele anterioare nu au fost achitate, cu respectarea normelor legale aplicabile, organul de control a reluat aceste obligaţii de plată în procesul-verbal nr. 1942 din 5 noiembrie 2001.
Pe de altă parte, recurenta nu poate invoca în prezenta cauză, motive de nelegalitate a procesului-verbal nr. 3023/2000, atâta timp, cât nu a epuizat la momentul respectiv toate căile de atac prevăzute de Legea nr. 105/1997, lege specială în vigoare la acea dată.
Aşa, după cum, pe bună dreptate a reţinut instanţa fondului, recurenta-reclamantă a formulat doar obiecţiuni împotriva acelui proces-verbal, nemaiatacând hotărârea nr. 649/2000, prin care s-au soluţionat respectivele obiecţiuni.
Nu se poate susţine nici că această hotărâre nu i-a fost comunicată societăţii reclamante, întrucât prin confirmarea de primire, intimata-pârâtă a dovedit că această comunicare s-a efectuat procedural prin serviciul poştal.
Sub acest aspect, acţiunea în anularea hotărârii nr. 649/2000 şi a procesului-verbal nr. 3023/2000, este tardivă.
Recurenta nu poate invoca drept temei al admiterii cererilor sale, nici împrejurarea că debitele fiscale contestate, nefiind menţionate în certificatul de atestare fiscală nr. 3094 din 22 octombrie 1999, nu ar fi datorate, potrivit prevederilor Legii nr. 99/1999.
Astfel, certificatul menţionat priveşte obligaţiile de plată ale SC D. SA, Deva către bugetul statului, la data de 31 august 1999, fiind valabil 30 de zile de la data eliberării. Acesta nu putea impieta însă, cum corect a apreciat şi prima instanţă, asupra constatărilor reţinute în procesul verbal nr. 1942/2001, prin care organele de control au verificat modul de determinare şi virare a obligaţiilor bugetare pe perioada 1 martie 2000 - 30 iunie 2000 şi respectiv, 1 iulie 2000 - 31 august 2001, deci, ulterior.
Soluţia instanţei de fond este corectă, şi în ceea ce priveşte majorările de întârziere, penalităţile şi fondurile speciale stabilite în sarcina recurentei-reclamante, întrucât, aşa cum rezultă din toată economia dosarului, respectiv din înscrisurile depuse şi concluziile expertului formulate în raportul de expertiză şi completarea acestuia, debitele principale fiind corect calculate şi neachitate la scadenţă, au atras, conform dispoziţiilor art. 13 din OG nr. 11/1996 şi ale art. 25 din OG nr. 73/1999 (în vigoare la data respectivă), obligaţia legală de plată a acestor debite accesorii.
Criticile formulate în legătură cu repartizarea sumelor obţinute în urma executării silite imobiliare, ca şi cele privind suspendarea acesteia, vizează aspecte de executare care exced acţiunii în contencios administrativ, neputând fi analizate în prezenta cauză.
Având în vedere cele expuse şi ţinând cont că instanţa de fond a dat o corectă dezlegare pricinii deduse judecăţii, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC D. SA Deva împotriva sentinţei civile nr. 22 din 12 februarie 2003, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2432/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2434/2005. Contencios. Anularea măsurii de... → |
|---|
