ICCJ. Decizia nr. 2455/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2455/2005

Dosar nr. 5979/2004

Şedinţa publică din 12 aprilie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul N.G. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea hotărârii nr. 3084 din 6 februarie 2004, emisă de această autoritate, cu consecinţa recunoaşterii drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 2 decembrie 1955 - 17 noiembrie 1957.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că greşit, pârâta i-a respins solicitarea, deoarece a făcut dovada cu livretul militar şi fişa de evidenţă eliberată de U.M. 02405 Piteşti, că se încadrează în dispoziţiile art. 1 din legea sus-citată.

Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 64/CA din 26 martie 2004, a admis acţiunea formulată de reclamantul N.G., a anulat hotărârea nr. 3084 din 6 februarie 2004, a Casei Judeţene de Pensii Tulcea, a constatat că reclamantul beneficiază de prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru perioada 2 decembrie 1955 - 17 noiembrie 1957, obligând pârâta să emită hotărâre în acest sens.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că din cuprinsul livretului militar depus la dosarul cauzei şi din fişa de evidenţă eliberată de U.M. 02405 Piteşti, rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar în perioada 2 decembrie 1955 - 17 noiembrie 1957, la U.M. 0487 - Serviciul Muncii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că U.M. 0487 nu figurează în Tabelul cu evidenţa detaşamentelor şi unităţilor de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.

A mai precizat că nu pot fi luate în considerare cererile din care rezultă că solicitanţii au efectuat stagiul militar în unităţile aparţinând fostului Minister al Forţelor Armate.

Or, chiar dacă solicitantul a fost lăsat la vatră de la Serviciul Muncii, nu sunt suficiente date care să confirme că a efectuat stagiul militar la Serviciul Muncii.

Recursul este nefondat.

Din livretul militar Seria E nr. 035557 şi din fişa de evidenţă nr. A/3210, eliberată de U.M. 02405 Piteşti, rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar, în perioada 2 decembrie 1955 - 17 ianuarie 1957, la U.M. 0487, aparţinând Serviciului Muncii.

Or, împotriva menţiunii expuse cuprinse în înscrisurile doveditoare precitate mai sus, împrejurarea că U.M. nr. 0487 nu figurează în Tabelul cu evidenţele detaşamentelor şi unităţilor de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, este lipsită de orice relevanţă.

Aşa fiind şi cum în cauză nu se constată nici motive de casare de ordine publică, se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 64/CA din 26 martie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2455/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs