ICCJ. Decizia nr. 2456/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2456/2005
Dosar nr. 2550/2004
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, sub nr. 3558 din 3 noiembrie 2003, reclamanta D.E., în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, a contestat hotărârea nr. 7444/6589 din 30 august 2003, emisă de pârâtă, prin care i-a fost respinsă cererea de stabilire a calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000, solicitând reanalizarea situaţiei sale, în sensul actelor dosarului şi solicitării formulate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 2093 din 10 decembrie 2003, a admis acţiunea formulată de D.E., a anulat hotărârea nr. 7444/6589 din 30 august 2003, obligând pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i stabilească acesteia, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada 18 decembrie 1943 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor corespunzătoare începând cu 1 ianuarie 2003.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că din declaraţiile autentificate ale martorilor S.V. şi P.I., rezultă că reclamanta, împreună cu fiica ei, s-a refugiat din Basarabia, în România, satul Valea Plopului, judeţul Prahova, la 18 decembrie 1943, iar din actele de stare civilă rezultă că reclamanta s-a născut în anul 1941, la Soroca.
Faţă de dispoziţiile legale în materie şi având în vedere evenimentele politico-militare şi apoi cele de schimbare a frontierei, se reţine că reclamanta a făcut dovada persecuţiei din motive etnice şi a refugiului cauzat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa de Pensii al municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că refugierile de persoane din Basarabia au avut loc în intervalul 26 iunie 1940 - 22 iunie 1941.
După această dată, Basarabia şi Bucovina au fost integrate din nou României, neexistând motiv de persecuţie a populaţiei româneşti.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice.
Dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu actele oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Din declaraţiile de martori autentificate sub nr. 6653 din 19 decembrie 2002, rezultă că reclamanta, împreună cu fiica sa s-au refugiat din Basarabia, în România, la data de 18 decembrie 1943, iar din actele de stare civilă rezultă că reclamanta s-a născut în anul 1921, în Dondoşani.
Faţă de prevederile normative în materie şi având în vedere evenimentele politico-militare, în condiţiile înaintării Armatei Roşii pe teritoriul Basarabiei, se reţine că reclamanta a făcut dovada refugiului din motive de persecuţie etnică, motiv pentru care recursul în cauză se vădeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2093 din 10 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2455/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2460/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
