ICCJ. Decizia nr. 2460/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2460/2005
Dosar nr. 5956/2004
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta R.V. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Timiş, solicitând anularea hotărârii nr. 8746 din 14 ianuarie 2004, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 şi acordarea drepturilor prevăzute de legea sus-citată, în calitate de soţie supravieţuitoare a soţului său, R.I.
Motivându-şi cererea, reclamanta a susţinut că soţul său s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi, dobândind acelaşi statut cu al acestora, iar în temeiul art. 3 din Legea nr. 189/2000, în calitate de soţie supravieţuitoare, este îndreptăţită să i se acorde drepturile reglementate de legea incidentă.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 144 din 16 martie 2004, a admis acţiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 8746 din 14 ianuarie 2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Timiş, obligând-o să emită o nouă hotărâre, cu recunoaşterea drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c), coroborat cu art. 3 din Legea nr. 189/2000, modificată şi completată, în favoarea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta a dovedit că soţul său decedat s-a aflat în situaţia de refugiat prevăzută de art. 1 din Legea nr. 189/2000, cu declaraţiile autentificate a trei martori care au cunoscut familia şi care au relatat faptul că din cauza represiunilor autorităţilor maghiare, familia în cauză s-a refugiat din localitatea Lacu, în localitatea Mociu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că reclamanta, în calitate de soţie supravieţuitoare, nu a făcut dovada că soţul său, R.I., a avut calitatea de persoană strămutată sau refugiată, întrucât din actul oficial depus la dosar - adresa nr. C/4947 din 21 noiembrie 2003, eliberată de Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Cluj, rezultă că familia soţului decedat nu face parte din categoria persoanelor strămutate în perioada 1940 - 1945.
Pe de altă parte, declaraţiile celor doi martori sunt contradictorii, în sensul că atât F.I., cât şi I.A. au declarat pe proprie răspundere că l-au cunoscut pe R.I., născut la data de 1 ianuarie 1943, în localitatea Lacu, dar s-au refugiat din localitatea Lacu, în localitatea Mociu, în perioada 15 martie 1941 - 1945.
O altă neconcordanţă, susţine recurenta, care vine în sprijinul opiniei sale, este şi împrejurarea că soţul reclamantei s-a născut în localitatea Lacu, iar familia s-a refugiat din localitatea Lacu, în localitatea Mociu, în perioada 15 martie 1941 - 1945.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că prima instanţă a soluţionat judicios cauza, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică.
Astfel, reclamanta, în calitate de soţie supravieţuitoare a numitului R.I., a acţionat în temeiul Legii nr. 189/2000 care, prin art. 3, stipulează că soţul supravieţuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia de o indemnizaţie lunară neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Pentru a dovedi că fostul soţ s-a aflat în situaţia prevăzută în art. 1 din lege, respectiv că în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu, reclamanta a depus la dosar declaraţiile autentificate a trei martori care au cunoscut familia şi care relatează faptul că din cauza represiunilor autorităţilor maghiare, familia în cauză s-a refugiat din localitatea Lacu, în localitatea Mociu, judeţul Cluj, reîntorcându-se după plecarea autorităţilor hortyste.
Adresa nr. 4947 din 21 noiembrie 2003, a Arhivelor Naţionale - Direcţia Judeţeană Cluj, invocată de pârâtă în respingerea cererii şi a susţinerii motivelor de recurs, evidenţiază doar că R.V., R.R. şi R.I. (soţul defunct şi părinţii) nu figurează în documentele deţinute în arhivă, arătând, totodată, că documentele din perioada în discuţie nu s-au păstrat integral.
Astfel fiind, adresa respectivă nu poate constitui o probă în defavoarea reclamantei, aceasta dovedindu-şi cererea, cu probele testimoniale şi afirmativ, cu admiterea cererilor similare din partea celorlalţi fraţi ai soţului decedat.
Proba cu martori este admisă pentru dovedirea situaţiilor de persoană strămutată sau refugiată în condiţiile art. 61 din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată de Legea nr. 189/2000.
Pentru aceste considerente şi cum în cauză nu există nici motive de casare de ordine publică, se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Timiş împotriva sentinţei civile nr. 144 din 16 martie 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2456/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2461/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
