ICCJ. Decizia nr. 2637/2005. Contencios

Prin cererea înregistrată la 25 iulie 2003, reclamantul G.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Vâlcea, solicitând anularea hotărârii nr. 3900 din 3 iunie 2003, emisă de pârâtă.

în motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâta, în mod greșit, nu i-a luat în considerare, pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, perioada 21 iunie 1961 - 14 august 1961, în care, conform livretului militar, a satisfăcut stagiul militar într-un detașament de muncă.

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 238/F-C din 13 octombrie 2003, a admis acțiunea, a anulat în parte hotărârea contestată și a obligat pe pârâtă să elibereze o nouă hotărâre în care să constate că și perioada 21 iunie 1961 - 14 august 1961 se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Vâlcea, susținând că perioada menționată de reclamant nu se încadrează în prevederile legii și normelor de aplicare a acesteia.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 și 6 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile acestei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de Casele teritoriale de pensii și a municipiului București, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești.

Livretul militar depus la dosar de reclamant. dovedește că în perioada în litigiu. acesta a efectuat stagiul militar într-un detașament de muncă. la G.A.S. Frumușica, încadrându-se în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Față de proba administrată și dispozițiile legale menționate, în mod justificat instanța a admis acțiunea, astfel că recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., a fost respins.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2637/2005. Contencios