ICCJ. Decizia nr. 2475/2005. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2475/2005
Dosar nr. 425/2004
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi, prin sentinţa nr. 9 din 10 februarie 2003, a admis cererea Secţiei de Control Financiar Ulterior nr. 14415/2002 şi a pus în aplicare procesul-verbal nr. 47091 din 26 septembrie 2002 şi a penalizat intimata SC U. SA, cu amendă de 500.000 lei pe zi întârziere, începând cu data scadentă, 12 septembrie 2002 şi până la îndeplinirea obligaţiei de la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată. A dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile, imobile şi a oricăror venituri ale intimatei SC U. SA, în limita amenzii civile stabilite, respectiv în sumă de 72.500.000 lei, calculată pe perioada 12 septembrie 2002 - 10 februarie 2003 (data pronunţării) şi în continuare, până la îndeplinirea obligaţiei din procesul-verbal nr. 47091 din 26 septembrie 2002.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că SC U. SA nu a pus la dispoziţia Curţii de Conturi, documentele referitoare la evidenţa contabilă, încasarea şi virarea pe destinaţiile legale ale sumelor încasate în contul creanţelor externe provenite din activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională existentă în sold la 31 decembrie 1989, deşi acestea au fost solicitate în mod repetat, în perioada 3 - 5 septembrie 2002, iar prin adresa nr. 14155 din 9 septembrie 2002, i s-au solicitat următoarele documente:
- bilanţurile anuale contabile şi balanţele de verificare (sintetice şi analitice), încheiate în perioada 31 decembrie 1989 - 30 iunie 2002;
- fişele de cont pentru clienţii externi, întocmite în perioada 31 decembrie 1989 - 30 iunie 2002;
- documentele de plată şi extrasele de cont din care să rezulte sumele virate la bugetul de stat, ca urmare a recuperării creanţelor externe ale României, conform Legii nr. 29/1994 şi Legii nr. 81/1999, a datoriei publice.
Faţă de refuzul SC U. SA, de a pune la dispoziţia echipei de control, documentele solicitate, refuz exprimat prin adresa nr. 341 din 4 septembrie 2002, s-a constatat că potrivit art. 129 din Legea nr. 94/1992, republicată, au fost încălcate obligaţiile prevăzute la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 şi s-a aplicat o penalizare de 500.000 lei, pentru fiecare zi de întârziere. S-a reţinut competenţa în exercitarea funcţiei de control a Curţii, prevăzută de art. 16 şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 94/1992, respectiv de a controla modul de formare şi de administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, precum şi a atribuţiei de control a modului de formare şi gestionare a datoriei publice şi situaţiei garanţiilor guvernamentale pentru credite interne şi externe.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs jurisdicţional, SC U. SA, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, că faţă de dispoziţiile art. 128 şi 129 din Legea nr. 94/1992, controlorii financiari nu aveau competenţa să stabilească şi să constate o abatere în sarcina SC U. SA, deoarece aceasta este o societate comercială cu capital privat şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din aceiaşi lege, deoarece nu face parte din categoria persoanelor juridice supuse controlului Curţii de Conturi sau jurisdicţiei acesteia.
A mai susţinut că prevederile art. 18 şi 19 din Legea nr. 94/1992 arată în mod limitat subiecţii supuşi controlului Curţii de Conturi şi că este evidentă lipsa competenţei materiale a acestei instituţii în efectuarea controlului, deoarece textul de lege este imperativ şi nu lasă loc de interpretări, fapt pentru care procesul-verbal de constatare este lovit de nulitate absolută, solicitând anularea acestuia.
Prin Decizia nr. 344 din 23 mai 2003, secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a respins recursul jurisdicţional formulat de SC U. SA împotriva sentinţei nr. 9 din 10 februarie 2003, a Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi a României.
Pentru a hotărî astfel, secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a reţinut, în esenţă, că abaterea constatată de organul de control, prin procesul-verbal nr. 47091 din 26 septembrie 2002, este legală şi temeinică, iar amenda aplicată corespunde dispoziţiilor legale prevăzute la art. 128 şi 129 din Legea nr. 94/1992.
S-a mai reţinut că prevederile legale menţionate anterior fac dovada deplină că SC U. SA, chiar dacă este o societate cu capital integral privat, intră sub incidenţa art. 4 alin. (2) din aceiaşi lege şi că, Curtea de Conturi este instituţia supremă de control financiar ulterior extern care are acces neîngrădit la acte, documentaţii şi informaţii necesare exercitării unui control, oricare ar fi persoanele juridice sau fizice deţinătoare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, SC U. SA.
În motivare, recurenta a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale active, a competenţei materiale şi neregularitatea învestirii Curţii de Conturi, în efectuarea controlului la SC U. SA, arătând că această societate este cu capital privat şi că dispoziţiile art. 18 şi 19 din Legea nr. 94/1992, prevăd expres subiecţii supuşi controlului Curţii de Conturi.
A mai susţinut că secţia jurisdicţională nu a răspuns tuturor motivelor de recurs învederate de recurentă, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii şi că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal.
Recurenta a mai precizat că SC U. SA este o societate comercială cu capital integral privat şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, deoarece nu face parte din categoria persoanelor juridice supuse controlului Curţii de Conturi sau jurisdicţiei acesteia, astfel că procesul-verbal de constatare a fost încheiat de persoane fără competenţe în această materie.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 94/1992: „toate persoanele juridice şi fizice supuse controlului sau jurisdicţiei Curţii de Conturi, sunt obligate să-i transmită actele, documentele şi informaţiile solicitate, la termenele stabilite de Curte şi să-i asigure accesul în sediile lor, dacă aceasta hotărăşte efectuarea controlului sau cercetarea la faţa locului".
Încălcarea obligaţiilor arătate anterior constituie abatere şi se sancţionează conform prevederilor art. 128 din Legea nr. 94/1992, cu 500.000 lei pentru fiecare zi de întârziere.
În cauză, SC U. SA i s-a întocmit procesul-verbal de constatare a abaterii prevăzută de art. 128 din Legea nr. 94/1992, republicată, înregistrat sub nr. 47091 din 26 septembrie 2002 şi întocmit de Secţia de Control Ulterior a Curţii de Conturi - Divizia controlului contului de execuţie a bugetului de stat, datoriei publice creanţelor statului şi activităţii bancare din cadrul Curţii de Conturi, întrucât nu a pus la dispoziţia echipei de control, documentele referitoare la evidenţa contabilă, încasarea şi virarea pe destinaţiile legale a sumelor încasate în contul creanţelor externe, provenite din activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională existentă în sold la 31 decembrie 1989, deşi acestea au fost solicitate în mod repetat în perioada 3 - 5 septembrie 2002.
Solicitarea SC U. SA, de a transmite documentele, s-a făcut în exercitarea funcţiei de control a Curţii, prevăzută la art. 16 din Legea nr. 94/1992, respectiv de a controla modul de formare de administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, precum şi a atribuţiei de la art. 17 lit. c) din aceiaşi lege, şi anume, „atribuţiei de control a modului de formare şi gestionare a datoriei publice şi situaţiei garanţiilor guvernamentale pentru credite interne şi externe".
În considerarea acestor funcţii de control, Plenul Curţii de Conturi a adoptat hotărârea nr. 102 din 29 august 2002, prin care a decis verificarea modului de respectare a dispoziţiilor legale referitoare la urmărirea, încasarea şi verificarea pe destinaţiile legale a sumelor provenite din creanţele externe ale României, la societăţile comerciale care au derulat activităţi de export, înainte şi după anul 1989, SC U. SA figurând printre societăţile comerciale supuse verificării.
Necesitatea verificării documentelor recurentei, care privesc creanţele externe provenite din activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională, a rezultat şi din Nota anexă la hotărârea Plenului Curţii nr. 102/2002, din care rezultă că la bugetul statului figurează nerecuperate şi nevirate, creanţe externe în valoare de 2.239,6 milioane dolari SUA şi 955,9 milioane ruble transferabile.
Chiar dacă SC U. SA este societate comercială cu capital integral privat, iar privatizarea sa a fost realizată în condiţiile unui contract de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 265 din 31 ianuarie 1997, controlul efectuat de Curtea de Conturi a fost legal, întrucât acţiunea de control a avut temei legal, în condiţiile în care înainte de 1989, activitatea de comerţ exterior era creditată de stat, iar regularizarea cu statul având loc la încasarea drepturilor valutare. Cu atât mai mult, nu poate fi reţinută motivarea recurentei, ca fiind nelegală efectuarea controlului, întrucât acesta a avut ca obiectiv, perioada până la privatizare, prin contractul menţionat anterior.
Solicitarea de documente şi după data privatizării nu înseamnă extinderea controlului, în condiţiile în care societatea privată are vocaţia de subiect al controlului, potrivit art. 19 lit. c) din Legea nr. 94/1992, pentru obligaţii financiare către stat, provenite din creanţe externe neregularizate cu statul.
Totodată, din Nota Ministerului Finanţelor Publice transmisă Parlamentului, cu adresa nr. 241558 din 18 martie 2002 şi din adresa nr. 243596/2002, transmisă Curţii de Conturi, rezultă că recurenta a încasat şi după data privatizării, creanţe externe provenite din activităţi de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională derulată înainte şi după 1989, şi anume, pe relaţia Siria, suma de 10.155.880 dolari SUA şi a negociat în afara cadrului legal, suma de 627.00 dolari SUA.
Împrejurarea că recurentei i se cuveneau sau nu, creanţele respective, nu putea fi stabilită decât pe baza constatărilor controlorilor financiari, prin proces-verbal de constatare, valorificat sau nu, prin act de sesizare, după caz.
În condiţiile date, în mod justificat s-a reţinut competenţa de soluţionare, în favoarea Colegiului jurisdicţional şi legalitatea controlului.
Cât priveşte excepţia nelegalităţii sesizării direct prin proces-verbal de constatare a abaterii, ea nu poate fi primită, întrucât art. 129 din Legea nr. 94/1992, stabileşte, pe de o parte, că abaterile prevăzute la art. 127 şi 128, se constată de controlorii financiari, iar pe de altă parte, că amenda se stabileşte de Colegiul jurisdicţional.
În consecinţă, având în vedere că instanţa nu a fost învestită prin act de sesizare al Procurorului financiar sau completului, conform art. 37 alin. (1) şi art. 31 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, pentru a judeca şi hotărî conform art. 40 din lege, cu privire la pagube cauzate prin abateri care au caracter financiar, ca rezultat al neîndeplinirii obligaţiilor de la art. 19 lit. c), competenţa de a judeca şi hotărî cu privire la plata amenzii, conform art. 129, îi aparţine, potrivit art. 45 teza a II-a din legea precizată anterior, unde se stipulează: „Colegiul jurisdicţional al Curţii judecă şi alte cauze, care nu sunt în competenţa celorlalte colegii".
Faţă de considerentele menţionate, Curtea apreciază că neîndeplinirea obligaţiei prevăzută la art. 4 alin. (2), de către recurentă şi netransmiterea documentelor solicitate, în mod corect s-a stabilit prin procesul-verbal nr. 47091/2002, aplicarea amenzii civile prevăzută la art. 128 din lege, în cuantum de 500.000 lei, pe zi de întârziere pe perioada de la data scadentă, 12 septembrie 2002 şi până la îndeplinirea obligaţiei.
Nici critica vizând nemotivarea hotărârii atacate, nu poate fi primită, instanţa precizând, conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motivele de fapt şi de drept care au dus la formarea convingerii, precum şi cele pentru care s-au înlăturat apărările făcute.
Probele de la dosarul cauzei nu fac dovada că recurenta ar fi prezentat documentele solicitate în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, prin adresa nr. 14155/2002, astfel că abaterea constatată prin procesul-verbal nr. 47091/2002, este temeinică şi legală.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează să îl respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC U. SA, împotriva deciziei nr. 344 din data de 23 mai 2003, a secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2377/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2517/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
