ICCJ. Decizia nr. 25/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea introdusă la data de 5 decembrie 2003, L.G. a chemat în judecată Ministerul Afacerilor Externe - Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv persoana care semnează pentru grefier (D.A.), solicitând să se constate refuzul nejustificat al acesteia din urmă de a pune pe rol. plângerea sa adresată Curții Europene a Drepturilor Omului, împotriva Statului român.
De asemenea, a cerut obligarea autorității publice pârâte la plata unor daune materiale și morale, în sumă totală de 600.000.000 lei, conform art. 1 alin. (1) și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, deși a înaintat Curții Europene a Drepturilor Omului, un dosar complet, în vederea soluționării acelei plângeri, din vina funcționarului român mai sus menționat, dosarul nu a primit până în prezent, nici o rezolvare.
Prin sentința civilă nr. 9/F din 12 ianuarie 2004, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Instanța a reținut că soluția respectivă se impune, deoarece solicitarea adresată de către autoritatea judiciară europeană, în vederea comunicării copiilor unor hotărâri judecătorești, nu constituie un act administrativ și nici nu se supune legii române a contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, susținerea agentului guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, că funcționarul D.A. nu este angajatul său, ci al Curții Europene a Drepturilor Omului, nu a fost combătută de reclamant.
în exercitarea atribuțiilor specifice, acel funcționar se supune dispozițiilor de principii ale Curții, iar nu legilor sau autorităților române.
Ca atare, s-a apreciat că în condițiile date, raportarea conduitei unui funcționar al Curții Europene a Drepturilor Omului, la legea română, nu este posibilă.
împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul L.G.
Recurentul a susținut că prima instanță a ignorat prevederile legale invocate de el în acțiune, potrivit cărora, funcționarul român D.A. se află în subordinea Agentului Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, angajând, deci, răspunderea pârâtului pentru modul defectuos în care își îndeplinește obligațiile profesionale.
Este vorba de atribuțiile prevăzute în art. 1 alin. (2) și art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 556/2003, precum și de dispozițiile cuprinse în art. 6 alin. (5) ale O.G. nr. 94/1999, aprobată prin Legea nr. 87/2001, dar încălcate la indicația superiorilor funcționarului român.
Recursul este nefondat.
Din corespondența Ministerului Afacerilor Externe, cu reclamantul L.G., rezultă că funcționarul al cărui comportament îl nemulțumește pe reclamant, nu are un raport de muncă cu Guvernul României sau cu o altă autoritate publică a statului român.
Raporturile de muncă ale acestei persoane, din care decurge și obligația de a răspunde cu promptitudine, petiționarilor și de a arhiva documentele transmise, sunt stabilite cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, activitatea unor asemenea funcționari, între care se regăsesc și cetățeni români, nu este monitorizată de către autoritățile române și singura autoritate care ar putea răspunde în calitate de comitent pentru activitatea culpabilă a persoanelor respective, este Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în a cărei structură organizatorică se află Grefa Curții Europene a Drepturilor Omului.
Având în vedere aceste considerente, reținute în mod corect de prima instanță, dar și prevederile art. 17 și art. 18 alin. (3) din Regulamentul Curții Europene a Drepturilor Omului, conform cărora angajații Grefei, cu excepția grefierilor și a grefierilor adjuncți, sunt numiți de către Secretarul General al Consiliului Europei, cu acordul președintelui Curții sau al grefierului ce acționează în baza dispozițiilor date de președinte, fără temei se susține în recurs că acțiunea reclamantului trebuia admisă.
în consecință și ținând seama inclusiv de reglementarea instituită în materie prin O.G. nr. 87/2001 și prin H.G. nr. 868/2003, a fost respins recursul declarat de reclamant, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 15 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 26/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 216/2005. Contencios → |
|---|
