ICCJ. Decizia nr. 2532/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2532/2005
Dosar nr. 7596/2004
Şedinţa publică din 14 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta B.L. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, solicitând instanţei, ca în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 10630/10159 din 23 februarie 2004, emisă de pârâtă şi pe cale de consecinţă, să-i recunoască calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, împreună cu familia, a fost evacuată, din motive etnice, din Basarabia, stabilindu-se în Bucureşti şi abandonându-şi bunurile gospodăreşti în localitatea Otaci, judeţul Soroca.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1423 din 7 iunie 2004, a admis acţiunea reclamantei, dispunând anularea hotărârii nr. 10630/10159 din 23 februarie 2004, emisă de pârâtă şi obligând-o pe aceasta din urmă să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe perioada noiembrie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2003.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti care a susţinut, în esenţă, că tatăl petentei a fost repartizat la Primăria Bucureşti, spre a fi încadrat pe un post vacant, nefiind refugiat. A mai susţinut că instanţa nu a avut în vedere că petenta, în dosarul depus la comisie, nu a produs dovezi, actele depuse în faţa instanţei fiind ulterioare emiterii hotărârii.
Recursul este nefondat.
Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi, numai persoanelor care au fost persecutate etnic, de regimurile instaurate în România, ca urmare a Dictatului de la Viena din 7 august 1940, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 şi care şi-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe un teritoriu ocupat, pe un teritoriu unde să nu mai fie persecutate din acelaşi motiv, cu condiţia dovedirii acestei situaţii (a unei persoane persecutate din motive etnice) cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 şi HG nr. 127/2002.
În cauză, faţă de actele depuse la dosar, respectiv deciziunea nr. 31432/6601 din 21 noiembrie 1944 a Primarului general al Capitalei, Monitorul Oficial Partea I-a din 22 decembrie 1944, Ordinul nr. 11613 din 31 octombrie 1944 şi declaraţiile notariale date de martorii H.V. şi D.I., rezultă că reclamanta, împreună cu familia sa, a fost evacuată din Basarabia, din motive etnice, stabilindu-şi domiciliul în Bucureşti.
Prin urmare, ea a făcut dovada că a suferit prejudicii în urma refugierii forţate a familiei sale, iar calitatea de refugiată a petentei nu-i poate fi înlăturată, prin aceea că a depus cu întârziere actele doveditoare la dosar, întrucât, atât obiectul, cât şi scopul acestei reglementări îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa nici unui motiv de casare, recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti apare ca nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1423 din 7 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2528/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2535/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
