ICCJ. Decizia nr. 2676/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2676/2005
Dosar nr. 2695/2004
Şedinţa publică din 20 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 9 decembrie 2003, la Curtea de Apel Cluj, reclamanta N.A. a chemat în judecată pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se anuleze hotărârea nr. 6116 din 21 octombrie 2003, emisă de pârâtă şi să se menţină, ca temeinică şi legală, hotărârea nr. 6116 din 6 decembrie 2002.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin hotărârea a cărei menţinere o solicită, i-a fost admisă cererea, recunoscându-i-se calitatea de refugiată, pentru perioada 15 februarie 1941 - 6 martie 1945, în temeiul Legii nr. 189/2000.
Această hotărâre a fost anulată ulterior, în mod nelegal de către pârâtă, deşi a dovedit că în perioada menţionată a fost refugiată din localitatea Vişag, partea ocupată de către regimul hortyst.
Prin sentinţa civilă nr. 7 din 6 ianuarie 2004, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei N.A., a anulat hotărârea nr. 6116 din 21 octombrie 2003, emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta, să-i recunoască reclamantei, statutul de refugiată, conform hotărârii nr. 6116 din 6 decembrie 2002, pe care o menţine în totalitate şi o obligă să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta, împreună cu familia sa, în perioada 15 februarie 1941 - 6 martie 1945, a fost nevoită să se refugieze din satul Vişag, partea ocupată de regimul hortyst, din motive de persecuţie etnică şi că reclamanta întruneşte condiţiile pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Cluj, susţinând, în esenţă, că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât localitatea de domiciliu, respectiv, Vişag, se afla sub administraţie românească, astfel că schimbarea domiciliului pe motivul persecuţiei etnice, nu este justificată.
La dosarul cauzei a fost depus un memoriu prin care A.N. şi B.V. menţionează că intimata N.A., mama acestora, a decedat şi solicită introducerea lor în cauză, ca unici moştenitori legali ai defunctei.
Prin încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea moştenitorilor defunctei N.A. şi a dispus citarea acestora la adresele menţionate în cerere.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente.
Situaţia intimatei, respectiv a moştenitorilor acesteia, nu poate face obiectul Legii nr. 189/2000, întrucât localitatea Vişag a fost sub administraţia Statului român, astfel că nu se poate reţine că schimbul de domiciliu din această localitatea poate fi privit ca o strămutare din motive de persecuţie etnică.
În cazul în care legea s-ar interpreta astfel, s-ar putea ajunge la situaţia în care orice persoană care şi-a schimbat domiciliul dintr-un motiv sau altul, în cadrul graniţelor aceluiaşi stat, condus de acelaşi regim politic, poate să obţină statutul de refugiat şi implicit, drepturile accesorii acestora. Este evident că legiuitorul nu a urmărit prin această lege, situaţia de mai sus, scopul legii fiind cu totul altul, şi anume, repararea pe cale patrimonială, a suferinţelor pricinuite persoanelor care au fost persecutate etnic şi care şi-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe un teritoriu ocupat, pe un teritoriu aflat sub administraţia Statului român.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din cele 6 situaţii enumerate.
Din interpretarea prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., urmează să îl admită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 7 din 6 ianuarie 2004, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2535/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2677/2005. Contencios. La încheiere... → |
|---|
