ICCJ. Decizia nr. 2535/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2535/2005
Dosar nr. 8439/2004
Şedinţa publică din 14 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.G. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, solicitând instanţei, ca în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 12578/12050/2004, prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în anul 1944, părinţii săi au fost strămutaţi din Basarabia, comuna Cubolta, sat Moara de Piatră, în judeţul Gorj, comuna Jupăneşti, din cauza persecuţiilor etnice, aflându-se şi el printre refugiaţi, alături de familia sa, care a fost obligată să-şi părăsească domiciliul. A mai arătat că în luna aprilie 1944, mama sa, împreună cu el şi cu cei doi fraţi ai săi au fost evacuaţi şi transportaţi în vagoane de marfă, în judeţul Gorj, comuna Jupăneşti; ulterior, tatăl său a fost repartizat ca învăţător în aceeaşi localitate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 2010 din 8 octombrie 2004, a admis acţiunea formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii nr. 12578/12050/2004, emisă de pârâtă. Totodată, a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 30 aprilie 1944 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 ianuarie 2004.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că din coroborarea actelor oficiale, cu depoziţiile martorilor, date în formă autentică, rezultă refugiul reclamantului din Basarabia, în Bucovina, în perioada aprilie 1944 - 6 martie 1945.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că petentul nu a făcut dovada persecuţiei etnice, cu acte oficiale şi nici măcar dovada demersurilor, în vederea obţinerii actelor oficiale.
A mai susţinut că declaraţiile martorilor C.L. şi M.M. nu sunt valabile, întrucât aceştia trebuia să fi cunoscut situaţia despre care declară personal.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din cele şase situaţii prevăzute de lege.
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie de martori.
În cauză, din analiza actelor aflate la dosar, rezultă că reclamantul s-a născut în anul 1930, în raionul Bălţi - Basarabia şi că urmare a condiţiilor create prin ocuparea Basarabiei, de către sovietici, împreună cu ceilalţi membri ai familiei s-a refugiat în România, în localitatea Jupăneşti, judeţul Gorj, în aprilie 1944.
Reclamantul a făcut, deci dovada, în condiţiile legii, că îndeplineşte cerinţele legii, pentru a beneficia în perioada aprilie 1944 - 6 martie 1945, de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Cât priveşte data de început a acordării drepturilor, se constată că în mod corect instanţa, în considerarea caracterului reparator şi dispoziţiilor imperative ale legii, a dispus acordarea acestora din luna următoare celei în care s-a depus cererea, respectiv 1 ianuarie 2004.
În consecinţă, faţă de considerentele arătate, se constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2010 din 8 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2532/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2676/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
