ICCJ. Decizia nr. 2576/2005. Contencios. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2576/2005
Dosar nr. 8/2005
Şedinţa publică din 18 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2278/2004, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta B.G., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Neamţ, obligând pârâţii să acorde reclamantei, majorarea în procent de 10% la indemnizaţia de încadrare brută lunară, cu începere de la data de 1 ianuarie 2004 şi să efectueze menţiunile corespunzătoare acestei majorări în carnetul de muncă al reclamantei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că drepturile reclamantei au fost vătămate prin actul administrativ în litigiu, de către autorităţile pârâte. Astfel, perioada cât reclamanta s-a aflat în concediu pentru îngrijirea copilului, reprezintă vechime în muncă conform dispoziţiilor Legii nr. 120/1997. S-a apreciat, de asemenea, de prima instanţă, că Legea nr. 19/2000 a fost nelegal aplicată, pentru raporturi juridice stinse la 1 aprilie 2001, când noua lege a intrat în vigoare.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat recurs, Ministerul Justiţiei, criticând-o ca nelegală, întrucât prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. S-a motivat recursul pe dispoziţiile OG nr. 177/2002, care precizează că la stabilirea adaosului la indemnizaţia lunară, se ia în consideraţie numai vechimea efectivă în funcţia prevăzută de art. 42 şi 43 din Legea nr. 92/1992. De asemenea, hotărârea instanţei de fond s-a pronunţat şi cu încălcarea art. 16 C. proc. civ., confundându-se vechimea în magistratură, cu vechimea efectivă în magistratură.
Prin concluzii scrise depuse la dosar, intimata B.G. a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului de faţă, motivat de faptul că dispoziţiile art. 42 din OG nr. 177/2002 stabilesc că hotărârile pronunţate de curtea de apel în acest domeniu, sunt irevocabile.
Recursul este neîntemeiat şi va fi respins.
Art. 42 din OG nr. 177/2002, pe care se întemeiază acţiunea introductivă şi motivele de recurs, prevede că hotărârea pronunţată de prima instanţă, respectiv curtea de apel, privind soluţionarea cererilor referitoare la salarizare şi alte drepturi ale magistraţilor, sunt irevocabile.
Desigur, legea cadru este Legea nr. 29/1990, în acest litigiu, dar legea specială este OG nr. 177/2002 şi aceasta primează, motiv pentru care, din eroare, în dispozitivul sentinţei civile atacate a apărut menţiunea „cu recurs".
De altfel, în acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 23/2004, decizie obligatorie şi care exclude orice comentariu asupra căii de atac.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 2278 din 20 octombrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 2278 din 20 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca inadmisibil.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2567/2005. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 2577/2005. Contencios. Recurs împotriva... → |
|---|
