ICCJ. Decizia nr. 2617/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2617/2005
Dosar nr. 7599/2004
Şedinţa publică din 19 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 25 martie 2004, reclamanta C.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa, anularea hotărârii nr. 1463 din 15 ianuarie 2004, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, a susţinut că a făcut dovada că s-a născut în timpul strămutării părinţilor săi, astfel că refuzul pârâtei, de a-i recunoaşte calitatea de persoană strămutată, cu consecinţa acordării drepturilor prevăzute de lege, este nelegal.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1518 din 23 iunie 2004, a respins acţiunea, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamanta nu a dovedit unde anume au fost strămutaţi părinţii acesteia, în România şi nu a dovedit nici strămutarea părinţilor, astfel că în mod corect pârâta i-a respins cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinţei de mai sus, reclamanta C.V. a formulat, în termen, recurs, susţinând, în esenţă, că instanţa a apreciat eronat probele dosarului şi a aplicat greşit legea.
În acest sens a arătat că părinţii săi, M.B. şi G.B. au fost strămutaţi din localitatea Haschioi, judeţul Durostor, în anul 1940, în România, locuind la început în localitatea Sarighiol, judeţul Tulcea, unde s-a născut reclamanta, la 9 martie 1944 şi a susţinut că a făcut dovada acestei situaţii de fapt, astfel că refuzul pârâtei, de a-i recunoaşte calitatea de persoană strămutată, confirmată de instanţa de fond, este nelegal.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele de casare invocate, cu actele dosarului şi cu normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată, beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ, persoanele de cetăţenie română care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin HG nr. 127/2002 au fost asimilate persoanelor strămutate, şi cele refugiate.
În ceea ce priveşte acordarea drepturilor compensatorii, legiuitorul nu face deosebire între părinţi şi copiii născuţi în perioada refugiului, având în vedere că traiul în refugiu, ca urmare a persecuţiilor de natură etnică, a avut consecinţe identice, materiale şi morale, vătămătoare, atât asupra părinţilor, cât şi asupra copiilor lor, indiferent că au fost născuţi înainte sau în timpul refugiului părinţilor.
Din copia certificatului de naştere rezultă că reclamanta C.V. s-a născut la data de 9 martie 1944, în localitatea Sarighiol, judeţul Tulcea.
Declaraţia imobiliară dată de S.B., bunicul reclamantei, la 9 septembrie 1940, certificată de notarul comunei, atestă că acesta a avut domiciliul în comuna Haschioi, judeţul Durostor.
Din declaraţia autentificată a martorului C.C. rezultă că părinţii reclamantei, B.G. şi B.M., au fost strămutaţi în anul 1940, din Haschioi, judeţul Durostor - Bulgaria, în comuna Barza, judeţul Călăraşi.
Declaraţia dată de S.B., la 25 februarie 1942, în faţa primarului comunei Sarighiol, judeţul Tulcea, confirmă că acesta a fost colonist evacuat din comuna Haschioi, judeţul Durostor, stabilit, în comuna Sarighiol de Deal, judeţul Tulcea.
Faptul că S.B. este bunicul reclamantei, este dovedit cu certificatul de naştere al tatălui acesteia, B.G.
Probele menţionate au confirmat realitatea strămutării părinţilor reclamantei, din regiunea Durostor, Bulgaria, în localitatea Sarighiol, judeţul Tulcea, unde s-a născut reclamanta.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, se constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis, se va modifica sentinţa atacată şi în fond, se va admite acţiunea, cu consecinţa anulării actului administrativ atacat şi obligării pârâtei să emită o nouă hotărâre, prin care să acorde reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 9 martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 octombrie 2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C.V. împotriva sentinţei civile nr. 1518 din 23 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea formulată de reclamanta C.V.
Anulează hotărârea nr. 1463/2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa şi obligă pe pârâtă să emită o nouă hotărâre, prin care să acorde reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 9 martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 octombrie 2002.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2577/2005. Contencios. Recurs împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2619/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
