ICCJ. Decizia nr. 2628/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2628/2005
Dosar nr. 8447/2004
Şedinţa publică din 19 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 iunie 2004, reclamanta L.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 12023/11512 din 26 aprilie 2004, emisă de pârâtă şi emiterea unei noi hotărâri, prin care să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că eronat i s-a respins cererea prin care a solicitat ca pârâta să constate că, în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului L.I., persecutat din motive etnice, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, beneficiază de drepturile prevăzute de art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
A arătat că defunctul soţ s-a născut şi a locuit în oraşul Chişinău, până în luna noiembrie 1944, când a fost nevoit să se refugieze în România, la Bucureşti, stare de fapt dovedită cu înscrisurile depuse la dosar.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1910 din 29 septembrie 2004, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ contestat şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i fie recunoscute reclamantei, drepturile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 189/2000, pe perioada noiembrie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 iulie 2004.
Instanţa, pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut că reclamanta a făcut dovada încadrării în situaţia prevăzută de art. 3 din Legea nr. 189/2000, pentru perioada indicată, pentru a beneficia în calitate de soţie supravieţuitoare, necăsătorită, după decesul defunctului L.I., de drepturile prevăzute de actul normativ menţionat.
Împotriva sentinţei de mai sus, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti a declarat, în termen, recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că instanţa a apreciat eronat probele dosarului şi a aplicat greşit legea.
Recursul este nefondat.
Prin hotărârea nr. 12023/11512 din 26 aprilie 2004, pârâta a respins cererea reclamantei, de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, motivând că aceasta nu a dovedit că soţul decedat se încadrează în prevederile legii menţionate şi că, din actele prezentate, nu rezultă luna în care în anul 1944, acesta s-a refugiat din Basarabia.
Potrivit art. 4 alin. (2) din HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3 din aceeaşi lege, soţul supravieţuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, beneficiază, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, de o indemnizaţie lunară neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
În cauză, din declaraţiile autentificate ale martorilor P.I., T.G. şi D.D., rezultă că soţul reclamantei s-a refugiat din localitatea Chişinău, în România, stabilindu-şi domiciliul în Bucureşti, în luna noiembrie 1944.
Cum şi din celelalte înscrisuri depuse la dosar, respectiv, adresa nr. 3337/1943 a Liceului „A. Russo" din Chişinău, Decizia nr. 510/1942, a Guvernului Basarabiei, copia certificatului de naştere, rezultă fără putinţă de tăgadă că L.I., soţul reclamantei, s-a refugiat definitiv din Basarabia, din cauza persecuţiilor de natură etnică, în luna noiembrie 1944, se reţine că în mod corect, instanţa de fond a reţinut că aceasta, în calitate de soţie supravieţuitoare, necăsătorită, este îndreptăţită să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu luna următoare celei în care a depus cererea.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, se constată că instanţa de fond, făcând o justă apreciere a situaţiei de fapt, pe baza probelor administrate şi aplicând corect normele legale incidente cauzei, a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1910 din 29 septembrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2619/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2669/2005. Contencios. Anulare înştiinţare... → |
|---|
