ICCJ. Decizia nr. 2616/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2616/2005
Dosar nr. 7598/2004
Şedinţa publică din 19 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta C.J. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 11346/6648 din 19 martie 2004, emisă de pârâtă şi emiterea unei noi hotărâri prin care să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a susţinut că a făcut dovada că s-a refugiat împreună cu familia, în octombrie 1940, din Cernăuţi, la Deva, la bunicii materni, unde a locuit până în octombrie 1941, când s-a eliberat Cernăuţiul şi s-au întors acasă şi că, în ianuarie 1944, datorită persecuţiilor etnice exercitate asupra populaţiei române, de către armatele sovietice, s-a refugiat din nou la Deva, de unde nu s-a mai întors la Cernăuţi.
În aceste condiţii, reclamanta a apreciat că refuzul pârâtei, de a-i recunoaşte calitatea de refugiată, cu consecinţa acordării drepturilor prevăzute de lege, este nelegal.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1417 din 3 iunie 2004, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ atacat şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioadele 16 octombrie 1940 - 15 octombrie 1941 şi, respectiv, 15 ianuarie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2004.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâta, la 1.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada încadrării în situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/ 2000, pentru perioadele indicate, în condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din ordonanţă şi art. 6 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2002.
Împotriva sentinţei de mai sus, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti a declarat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că reclamanta nu a făcut dovada persecuţiei etnice potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002.
Recursul este nefondat.
Prin hotărârea nr. 11346/6648 din 19 martie 2004, pârâta a respins cererea reclamantei, de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, motivând că aceasta nu a dovedit persecuţia etnică, conform art. 4 din HG nr. 127/2002.
Potrivit art. 4 alin. (2) din HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori.
În cauză, din copia certificatului de naştere rezultă că reclamanta C.J. s-a născut la 21 mai 1927, în localitatea Cernăuţi - U.R.S.S.
Declaraţia autentificată sub nr. 3811 din 18 decembrie 2002, a martorei F.M., atestă că din cauza evenimentelor din anii 1940 - 1944, reclamanta, împreună cu familia sa, s-a refugiat în anul 1940, din Cernăuţi, în Deva, judeţul Hunedoara.
De asemenea, din declaraţia autentificată sub nr. 1509 din 28 aprilie 2004, a martorului V.I., rezultă că reclamanta şi familia acesteia, s-au refugiat în data de 16 octombrie 1940, din localitatea Cernăuţi - U.R.S.S., în oraşul Deva, judeţul Hunedoara, până la data de 15 octombrie 1941, când s-au reîntors în Cernăuţi, iar la data de 15 ianuarie 1944, aceştia s-au refugiat din nou în oraşul Deva, la părinţii săi, de unde s-au mutat, ulterior, în Bucureşti, stabilindu-şi domiciliul definitiv în România.
Rezultă, deci, că reclamanta a făcut dovada, conform prevederilor legale precitate, că a plecat în refugiu din Cernăuţi, fosta U.R.S.S., în oraşul Deva, judeţul Hunedoara, în două etape şi apoi în Bucureşti, de unde nu s-a mai întors în Cernăuţi.
În ce priveşte motivul refugiului, acesta trebuie apreciat în funcţie de realităţile istorice ale momentului, fiind de notorietate persecuţiile etnice exercitate de către armata sovietică, asupra populaţiei române din zonă.
În consecinţă, faţă de dovezile de la dosar, se constată că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1417 din 3 iunie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2614/2005. Contencios. Anulare decizie D.R.V.... | ICCJ. Decizia nr. 2618/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
