ICCJ. Decizia nr. 2621/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2621/2005
Dosar nr. 7603/2004
Şedinţa publică din 19 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 28 aprilie 2004, reclamantul U.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 10619/6252 din 23 februarie 2004, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, a susţinut că a făcut dovada că s-a refugiat, împreună cu familia sa, din Basarabia, ca urmare a evacuării populaţiei, pe teritoriul aflat sub jurisdicţia statului român.
În aceste condiţii, reclamantul a apreciat că refuzul pârâtei de a-i recunoaşte calitatea de refugiat, cu consecinţa acordării drepturilor prevăzute de lege, este nelegal.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1480 din 16 iunie 2004, a respins acţiunea, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamantul nu a probat susţinerile sale referitoare la cele două perioade de refugiu, astfel că în mod corect pârâta i-a respins cererea privind acordarea drepturilor prevăzut de Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinţei de mai sus, reclamantul U.C. a formulat, în termen, recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Astfel, a susţinut că instanţa nu s-a pronunţat asupra unei dovezi hotărâtoare în dezlegarea pricinii, respectiv adeverinţa nr. 226632/1944, a Inspectoratului General al Jandarmeriei, din care rezultă perioada de refugiu, în cauză fiind vorba de o singură perioadă, nu de două perioade cum greşit a reţinut instanţa.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivul de casare invocat, cu actele dosarului şi normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată, beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ, persoanele de cetăţenie română care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin HG nr. 127/2002 au fost asimilate persoanelor strămutate, şi cele refugiate.
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute în OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţia cu martori.
Prin hotărârea nr. 10619/6252 din 23 februarie 2004, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti a respins cererea reclamantului U.C., formulată în baza Legii nr. 189/2000, reţinând că „din documentele prezentate nu rezultă perioada exactă a celor două refugii invocate.
Din copia certificatului de naştere a reclamantului U.C. rezultă că acesta s-a născut la 27 mai 1937, în localitatea Chitai - U.R.S.S.
Este adevărat că declaraţiile autentificate ale martorilor S.A. şi C.N. sunt incomplete, din conţinutul acestora nerezultând cu exactitate perioada de refugiu, martorele declarând că reclamantul s-a refugiat, împreună cu familia sa, din Basarabia, pe teritoriul aflat sub jurisdicţia statului român, între anii 1940 şi 1944.
Dar, adeverinţa nr. 226632 din 1 decembrie 1944, emisă de Inspectoratul General al Jandarmeriei atestă că părinţii reclamantului, C.U. şi U.M., au fost evacuaţi în anul 1940, din comuna Tipirica - Orhei, împreună cu copiii, respectiv reclamantul şi sora acestuia, U.V.
Ca dată de început a refugiului, reclamantul a solicitat data de 27 iunie 1940, dată la care a fost dat ultimatumul de către Uniunea Sovietică.
De reţinut că sora reclamantului este beneficiara Legii nr. 189/2000, potrivit hotărârii nr. 394 din 5 ianuarie 2004, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Teleorman.
În raport cu cele ce preced, apreciind probele administrate în raport cu datele şi evenimentele istorice ale vremii, refugiul reclamantului şi a familiei sale fiind determinat de frământările din perioada respectivă, se constată că recursul este fondat şi va fi admis, se va modifica sentinţa atacată şi în fond, se va admite acţiunea; se va anula actul administrativ atacat şi se va dispune obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 27 iunie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul U.C. împotriva sentinţei civile nr. 1480 din 16 iunie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea formulată de reclamantul U.C.
Anulează hotărârea nr. 10619/6252/2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi obligă pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 27 iunie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2003.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2620/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2623/2005. Contencios. Anulare dispoziţie de... → |
|---|
