ICCJ. Decizia nr. 2618/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2618/2005
Dosar nr. 7600/2004
Şedinţa publică din 19 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 iunie 2004, reclamantul P.F. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 9369 din 30 ianuarie 2004, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a arătat că s-a refugiat din Cernăuţi, împreună cu familia, în perioadele 22 iunie 1940 - 2 septembrie 1941 şi 29 martie 1944 - 6 martie 1945 şi a susţinut că în aceste perioade actele familiei s-au pierdut, dar a depus o serie de înscrisuri prin care a făcut dovada refugiului, astfel că în mod greşit pârâta, prin hotărârea a cărei anulare o solicită, i-a respins cererea.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1558 din 28 iunie 2004, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ atacat şi a obligat pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/1999, pentru perioadele 6 septembrie 1940 - 1 septembrie 1941 şi 1 iulie 1944 - 6 martie 1945.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamantul, prin actele depuse la dosar, a confirmat prima perioadă a refugiului, iar începutul celei de-a doua perioade este probată prin prezenţa în România, la 1 iulie 1944, a tatălui reclamantului, în calitate de şef de birou la Prefectura judeţului Romanaţi, provenit de la Primăria municipiului Cernăuţi, astfel cum rezultă din menţiunile înscrise în carnetul de muncă al acestuia din urmă.
Instanţa a reţinut, totodată, că datele înscrise în carnetul de muncă al tatălui reclamantului trebuie coroborate cu celelalte probe administrate, carnetul de muncă nefiind proba absolută a refugiului reclamantului.
Împotriva sentinţei de mai sus a declarat recurs, în termen, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 10 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că reclamantul nu a făcut dovada persecuţiei etnice.
Recursul urmează a fi admis, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
În cauză, dovada refugiului reclamantului nu este certă, existând contradicţii între susţinerile acestuia şi datele ce rezultă din declaraţiile martorilor.
Astfel, reclamantul a anexat la cererea introductivă de instanţă, copia carnetului de muncă al tatălui său, P.M., din care rezultă că acesta, în perioada octombrie 1937 - 31 decembrie 1944, figurează ca angajat al Primăriei Cernăuţi şi certificatul eliberat de Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală a Arhivelor Statului, care atestă că P.M. a funcţionat de la 1 iulie 1944, până la 31 decembrie 1944, ca şef birou provenit de la Primăria municipiului Cernăuţi şi utilizat de Prefectura judeţului Romanaţi.
Din declaraţiile autentificate ale martorilor U.H. şi T.X.F., rezultă că reclamantul P.F. s-a refugiat, împreună cu părinţii, la data de 22 iunie 1940, din oraşul Cernăuţi, Bucovina, în România, la Bucureşti, iar la data de 2 septembrie, familia P. s-a reîntors în Bucovina, pentru ca la data de 29 martie 1944, să revină în România, oraşul Caracal, unde a locuit până în anul 1950, când s-a mutat la Craiova, iar din anul 1955 s-a stabilit la Bucureşti.
Faţă de aceste contradicţii evidente privind perioadele de refugiu ale familiei P., care nu au putut fi clarificate cu înscrisurile depuse la dosar de reclamant (deciziile nr. 864/1940 şi nr. 1240/1943, emise de Primăria Cernăuţi, contractul de închiriere, procesul-verbal de evaluare mobilier şi obiecte casnice, etc.), se impune completarea probatoriului cu acte şi/sau martori care să confirme statutul de refugiat al reclamantului şi perioada/perioadele de refugiu al acestuia.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, recursul va fi admis, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1558 din 28 iunie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2616/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 262/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
