ICCJ. Decizia nr. 2673/2005. Contencios. - suspendare decizie Consiliul Concurentei . Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2673/2005
Dosar nr. 2235/2002
Şedinţa publică din 19 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă formulat în condiţiile art. 60 alin. (5) din Legea nr. 21/1996, în forma iniţială, de S.N.Tc. R. SA, constată următoarele:
Prin recursul declarat şi înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost precizat, recurenta S.N.Tc. R. SA a solicitat anularea deciziei nr. 305 din 26 iulie 2002, emisă de Preşedintele Consiliului Concurenţei, prin care sancţiunea aplicată pentru contravenţia reţinută în sarcina sa, a fost stabilită la 405.000.000.000 lei.
În motivarea cererii, recurenta a susţinut că:
- atât Decizia iniţială de sancţionare, respectiv Decizia nr. 264/2002, cât şi cea dată ulterior, ca urmare a formulării plângerii în condiţiile art. 60 alin. (4) din Legea nr. 21/1996, respectiv Decizia nr. 305/2002, sunt nelegale, deoarece se întemeiază pe Normele Consiliului Concurenţei privind individualizarea şi dozarea sancţiunilor, norme care nu au fost publicate;
- criteriile legale de individualizare a sancţiunii amenzii au fost aplicate în mod greşit şi discreţionar;
- baza de calcul a amenzii, raportată la cifra de afaceri, a fost greşit stabilită;
- în mod greşit s-a aplicat o amendă mai mare, decât maximul legal general;
- dreptul la aplicarea sancţiunii amenzii este prescris, ţinând cont de legea generală în materia contravenţiilor;
- sancţiunea nu mai poate fi aplicată, ca urmare a modificării art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, prin Legea nr. 538/2004, care este o legea mai favorabilă.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Curtea îl va admite, în sensul celor ce se vor arăta.
Prin Decizia nr. 168 din 14 mai 2002, Plenul Consiliului Concurenţei a stabilit că G.O.C. B.V. şi S.N.Tc. R. SA se fac vinovate de încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, prin încheierea unui acord de asociere, materializat în crearea unei noi societăţi şi stipularea în contractul de societate, a unei clauze de non-concurenţă.
S-a stabilit în acest fel, că S.N.Tc. R. SA se face vinovată de săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 55 lit. a) din Legea nr. 21/1996, care face trimitere la art. 5 alin. (1) din lege.
Această decizie, prin care s-a stabilit săvârşirea contravenţiei, a rămas definitivă, prin respingerea acţiunii formulate în instanţă (sentinţa civilă nr. 1202/2002, a Curţii de Apel Bucureşti şi Decizia civilă nr. 1045/2003, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
În baza acestei decizii a fost învestită Comisia Consiliului Concurenţei care urma să individualizeze sancţiunea aplicată.
În aceste condiţii, prin Decizia nr. 264 din 4 iulie 2002, Comisia Consiliului Concurenţei a individualizat sancţiunea, stabilind o amendă de 809.404.219.569 lei.
Împotriva acestei decizii, S.N.Tc. R. SA a formulat plângere, în condiţiile art. 60 alin. (4) din Legea nr. 21/1996, în urma căreia, prin Decizia nr. 305 din 26 iulie 2002, Preşedintele Consiliului Concurenţei a diminuat amenda iniţial stabilită la 405.000.000.000 lei.
Contravenţia reţinută în sarcina recurentei, se referă la faptul că „sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească (...)" [art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, în forma iniţială].
În speţă, clauza de non-concurenţă prevăzută în contractul de societate al societăţii nou înfiinţare în urma acordului de asociere dintre G.O.C. B.V. şi S.N.Tc. R. SA, a fost calificată de Consiliul Concurenţei, ca fiind o „înţelegere" interzisă conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, deoarece a produs o afectare semnificativă a concurenţei pe piaţa transmisiei.
Aşa cum se reţine atât în raportul de investigare, cât şi în Decizia nr. 168/2002, afectarea semnificativă a concurenţei pe piaţa transmisiei de date s-a produs ca efect al clauzei de non-concurenţă, doar în perioada 1999 - 9 aprilie 2001.
Aceasta, deoarece în octombrie 1999, S.N.Tc. R. SA sesizează Consiliul Concurenţei, în legătură cu această clauză, solicitând un punct de vedere cu privire la ea, iar la 5 aprilie 2001, clauza de non-concurenţă este anulată de părţi.
Astfel spus, contravenţia săvârşită de recurentă, care în mod incontestabil este o contravenţie continuă (încălcarea dispoziţiilor legale durează în timp) a încetat în aprilie 2001, când o dată cu anularea ei nu a mai produs efecte.
În raport cu datele mai sus precizate, Curtea va analiza cu precădere susţinerea recurentei, cu privire la prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea.
Sub acest aspect, se va reţine că în privinţa termenului de prescripţie aplicabil, în lipsa unei reglementări speciale în Legea nr. 21/1996, se vor aplica dispoziţiile legii generale în materie contravenţională, respectiv OG nr. 2/2001.
Această concluzie se impune, deoarece în speţă se aplică legea-cadru în materie contravenţională, având în vedere, pe de o parte, natura contravenţională a sancţiunii care este aplicată pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, iar pe de altă parte, faptul că termenul de prescripţie prevăzut de legea-cadru (generală) în materie contravenţională, este de ordine publică.
Din acest punct de vedere, susţinerea intimatului Consiliului Concurenţei, în sensul că termenul de prescripţie este cel prevăzut de Decretul nr. 167/1958, este neîntemeiată, fiind lipsită de suport legal, în condiţiile în care Decretul nr. 167/1958 vizează raporturile juridice civile de drept privat, şi nu de drept public, în sfera căruia se regăseşte dreptul contravenţional. În acest sens, art. 1 din Decretul nr. 167/1958 se referă la dreptul la acţiune având un obiect patrimonial, care se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Or, aşa cum s-a arătat, fapta anticoncurenţială este de natură contravenţională.
Aşa fiind, prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea, va fi analizată prin prisma dispoziţiilor art. 13 din OG nr. 2/2001, în raport cu care: „aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei".
Alin. (2) al aceluiaşi text de lege prevede că în cazul contravenţiilor continue, „termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data constatării faptei".
Din interpretarea art. 13 alin. (2) din OG nr. 2/2001 rezultă că termenul la prescripţie al contravenţiilor continue curge de la data constatării faptei, numai în situaţia în care aceasta nu fusese epuizată.
În cazul în care contravenţia a încetat înainte de constatarea faptei (cazul în speţă), devin incidente dispoziţiile art. 13 alin. (1).
În acelaşi sens, doctrina de specialitate, ca şi jurisprudenţa, au stabilit că în cazul contravenţiilor continue, termenul de 6 luni curge de la data constatării faptei, însă nu mai târziu de la data încetării acţiunii sau inacţiunii.
Ori, în cauza de faţă, contravenţia anticoncurenţială a încetat, s-a epuizat la 5 aprilie 2001, când clauza de non-concurenţă a fost anulată, iar sancţiunea a fost aplicată la 4 iulie 2002 (Decizia nr. 264/2002), ulterior diminuată la 26 iulie 2002, prin Decizia nr. 305/2002, deci după 6 luni de la data încetării acţiunii care echivalează cu epuizarea faptei.
A da o altă interpretare dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din OG nr. 2/2001, ar presupune acceptarea imprescriptibilităţii contravenţiilor continue, ceea ce contravine principiilor generale ce guvernează dreptul contravenţional şi care nu admite contravenţii „perpetue" şi vinovăţii „eterne".
Aşa fiind, în raport cu data încetării contravenţiei (5 aprilie 2001) şi respectiv, data aplicării sancţiunii (iulie 2002), având în vedere dispoziţiile art. 13 alin. (2) din OG nr. 2/2001, Curtea urmează a constata că dreptul la aplicarea sancţiunii este prescris.
Pe cale de consecinţă, Decizia nr. 305/2002 urmează a fi anulată pentru aceste considerente.
Având în vedere motivul pentru care se va dispune anularea deciziei (prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea), analizarea celorlalte susţineri făcute de recurentă, este irelevantă, deoarece ele vizează aspecte legate de individualizarea şi cuantumul amenzii stabilite drept sancţiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.N.Tc. R. SA împotriva sentinţei civile nr. 305 din 26 iulie 2004, a Preşedintelui Consiliului Concurenţei.
Anulează Decizia atacată, constatând prescrisă, aplicarea sancţiunii stabilită pentru contravenţia reţinută prin Decizia nr. 168 din 14 mai 2002, emisă de Plenul Consiliului Concurenţei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2669/2005. Contencios. Anulare înştiinţare... | ICCJ. Decizia nr. 2675/2005. Contencios. Anulare proces-verbal.... → |
|---|
