ICCJ. Decizia nr. 2623/2005. Contencios. Anulare dispoziţie de sancţionare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2623/2005
Dosar nr. 7965/2004
Şedinţa publică din 19 aprilie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 16 februarie 2004, N.R. a chemat în judecată Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Ministerul Administraţiei şi internelor, Direcţia Poliţiei de Frontieră Timişoara şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, solicitând:
- anularea dispoziţiei de sancţionare cu destituire din poliţie, emisă de primul pârât şi comunicată cu scrisoarea nr. D3/S.1/V.D./110339 din 25 noiembrie 2003, ca nelegală;
- anularea actului emis de conducerea pârâtului secund, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei de sancţionare (de existenţa căreia a aflat din scrisoarea nr. 97796 din 23 decembrie 2003), ca nelegal;
- obligarea pârâţilor la reintegrarea lui în funcţia deţinută anterior, anume aceea de agent principal de poliţie - agent operativ I la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş - S.P.F. Moraviţa din cadrul Direcţiei Poliţiei de Frontieră Timişoara, precum şi la plata drepturilor materiale (salarii şi alte drepturi cuvenite pe durata aplicării sancţiunii şi până la data reintegrării efective);
- obligarea pârâţilor să-i comunice actul sancţionator motivat, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii al căror cuantum va fi precizat ulterior.
Prin sentinţa civilă nr. 293 din 24 mai 2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea, în sensul că a constatat nulitatea absolută a dispoziţiei de sancţionare nr. 110339 din 24 noiembrie 2003, emisă de primul pârât.
A anulat adresa nr. 97796 din 23 decembrie 2003, emisă de pârâtul secund şi a obligat pe pârâţi să-l reintegreze pe reclamant în funcţia publică din care fusese destituit, cu consecinţa acordării drepturilor salariale solicitate.
Celelalte capete de cerere au fost respinse ca rămase fără obiect, iar cu privire la Direcţia Poliţiei de Frontieră Timişoara şi la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, instanţa a respins acţiunea, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestor autorităţi publice deconcentrate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că litigiului îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 268 alin. (2) C. muncii şi că, de vreme ce Decizia de sancţionare comunicată reclamantului nu conţine motivele de înlăturare a apărărilor acestuia, ea este lovită de nulitate absolută.
S-a apreciat, totodată, că reglementările conţinute în Ordinul nr. 350/2002, al Ministerului de Interne, precum şi cele instituite prin dispoziţiile HG nr. 555/2001, nu pot fi opuse unor dispoziţii cu caracter normativ, cu efecte generale faţă de toţi subiecţii de drept, cuprinse în Codul muncii.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.
În cadrul unei critici ce se regăseşte în ambele recursuri, s-a susţinut că în mod greşit prima instanţă a făcut aplicarea unor dispoziţii ale Codului muncii, ignorând calitatea de funcţionar public civil, cu statut special a poliţistului, precum şi incidenţa prevederilor cuprinse în Legea nr. 360/2002, privind statutul poliţistului, în Ordinul Ministerului de Interne nr. 350/2002 şi în fine, art. 27 alin. (3) din HG nr. 555/2001.
Motivul de recurs este întemeiat.
Din însăşi acţiunea introdusă rezultă faptul că reclamantul N.R. a deţinut funcţia de agent principal de poliţie şi că prin dispoziţia emisă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, el a fost sancţionat disciplinar cu destituirea din poliţie pentru săvârşirea unor abateri grave de la îndatoririle de serviciu (deţinerea unor sume de bani în valută, în timpul programului de lucru la punctul de frontieră şi ştergerea din memoria telefonului mobil a ultimelor apeluri efectuate şi recepţionate).
Potrivit art. 309 alin. (3) din OUG nr. 104/2001, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Română, aprobată prin Legea nr. 81/2002, poliţiştilor de frontieră le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului.
În conformitate cu normele art. 59 alin. (2), art. 60 alin. (1) şi (2) din această lege, dispoziţiile privind cercetarea administrativă prealabilă, consiliile de disciplină şi aplicarea sancţiunilor disciplinare, fac obiectul unei reglementări prin ordin emis de ministrul administraţiei şi internelor, fapt realizat prin Ordinul Ministerului de Interne nr. 350/2002.
Anexa nr. 4 a ordinului redă modelul înscrisului privind sancţiunea disciplinară ce trebuie adusă la cunoştinţa poliţistului în cauză, fără precizări referitoare la argumentele pentru care s-au înlăturat apărările sale.
Pe de altă parte, art. 295 alin. (2) C. muncii, stabileşte că prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Instanţa de fond a ignorat atât calitatea de funcţionar public a reclamantului N.R. izvorâtă din raportul său de serviciu, cât şi existenţa în materie a unor reglementări speciale cu caracter derogatoriu, de natură a exclude incidenţa dispoziţiilor conţinute în art. 268 alin. (2) C. muncii, referitoare la condiţiile de formă şi la motivarea actului sancţionator.
Aprecierea instanţei în legătură cu Ordinul nr. 350/2002 este, la rândul ei, eronată, deoarece potrivit art. 27 alin. (3) din HG nr. 555/2001, nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ ce au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţa naţională.
Din probatoriile cu acte administrate în cauză, rezultă că organele Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră s-au conformat întocmai dispoziţiilor cuprinse atât în Legea nr. 360/2002, cât şi în celelalte acte normative enunţate mai sus, referitoare la constatarea abaterilor disciplinare, la cercetarea lor şi sancţionarea poliţiştilor.
Întrucât, însă, instanţa sesizată nu s-a pronunţat asupra fondului litigiului, privind existenţa, circumstanţele săvârşirii abaterilor şi la gravitatea sancţiunii aplicate reclamantului, urmează ca, admiţând ambele recursuri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să caseze sentinţa, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.
În recursul Ministerului Administraţiei şi Internelor s-a mai susţinut că prima instanţă trebuia să reţină lipsa de calitate procesuală pasivă a acestei autorităţi publice centrale şi să respingă faţă de ea, acţiunea.
Critica este neîntemeiată, deoarece aşa cum corect s-a reţinut în sentinţă, acest minister a soluţionat contestaţia formulată de N.C. împotriva dispoziţiei de sancţionare şi apoi a comunicat soluţia adoptată cu adresa nr. 97796 din 23 decembrie 2003, atacată, de asemenea, pe calea contenciosului administrativ.
Văzând şi dispoziţiile art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti şi de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 293 din 24 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2621/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2624/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
