ICCJ. Decizia nr. 2626/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2626/2005
Dosar nr. 8437/2004
Şedinţa publică din 19 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 august 2004, reclamanta T.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 12975/9576 din 5 iulie 2004, emisă de pârâtă şi emiterea unei noi hotărâri prin care să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a susţinut că a făcut dovada că s-a refugiat, împreună cu întreaga familie, din localitatea de domiciliu, oraşul Hotin, regiunea Cernăuţi, din cauza persecuţiilor suferite din motive etnice, exercitate de armatele sovietice, asupra populaţiei române din zonă.
În aceste condiţii, reclamantul a apreciat că refuzul pârâtei, de a-i recunoaşte calitatea de refugiat, cu consecinţa acordării drepturilor prevăzute de lege, este nelegal.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 2081 din 13 octombrie 2004, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ atacat şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la data de 1 iulie 2003.
În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada încadrării în situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada indicată, în condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din ordonanţă şi art. 6 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2002.
Împotriva sentinţei de mai sus, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti a declarat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că reclamanta nu a făcut dovada persecuţiei etnice, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, instanţa de fond apreciind eronat, probele dosarului şi aplicând greşit legea.
Recursul este nefondat.
Prin hotărârea nr. 12975/9576 din 5 iulie 2004, pârâta a respins cererea reclamantei, de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, motivând că aceasta nu a dovedit persecuţia etnică, conform art. 4 din HG nr. 127/2002.
Potrivit art. 4 alin. (2) din HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori.
În cauză, din certificatul de naştere al reclamantei rezultă că aceasta s-a născut la 2 mai 1937, în oraşul Hotin, regiunea Cernăuţi din Bucovina de Nord.
Din declaraţiile martorilor A.E., M.V., C.N., T.L., din adresa nr. 13379/1942 a Guvernului provinciei Bucovina, precum şi din adresa nr. 7895/314-316 din 14 iunie 1944, eliberată de Societatea de Cruce Roşie din România, rezultă că în luna martie 1940, reclamanta, împreună cu familia, s-a refugiat din oraşul Hotin, unde îşi avea domiciliul, stabilindu-se în Bucureşti.
Rezultă, de asemenea, că, deşi familia reclamantei a revenit în anul 1941, în oraşul Hotin, persecuţiile din motive etnice au continuat şi în anul 1942, tatăl reclamantei fiind deportat, iar în anul 1944, familia a fost evacuată definitiv din localitatea de domiciliu.
Se reţine, deci, că, din anul 1940, familia reclamantei nu a mai locuit în mod statornic în oraşul Hotin şi a fost obligată să-şi schimbe domiciliul din Bucovina de Nord, datorită persecuţiilor din motive etnice.
Cât priveşte data de început a refugiului, în mod corect a reţinut instanţa de fond, că aceasta fiind anterioară datei de 6 septembrie 1940, prevăzută de Legea nr. 189/2000, nu poate avea drept consecinţă respingerea cererii reclamantei, cum greşit a considerat pârâta, întrucât s-a dovedit îndeplinirea celorlalte ale legii, în sensul că refugiul a fost determinat de persecuţiile din motive etnice suferite de familia reclamantei.
În ce priveşte motivul refugiului, acesta trebuie apreciat în funcţie de realităţile istorice ale momentului, fiind de notorietate persecuţiile etnice exercitate de către armata sovietice, asupra populaţiei române din zonă.
În consecinţă, faţă de dovezile de la dosar, se constată că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2081 din 13 octombrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2625/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2627/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
