ICCJ. Decizia nr. 2641/2005. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2641/2005
Dosar nr. 4054/2004
Şedinţa publică din 19 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 15 octombrie 2003, reclamanta C.N.M. P. SA Constanţa a solicitat anularea deciziei nr. 317 din 22 septembrie 2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi obligarea acestuia să-i soluţioneze contestaţia formulată împotriva notei de constatare încheiată la 18 februarie 2003, de inspectori ai Direcţiei Control Fiscal Constanţa, prin care a fost respinsă cererea de rambursare a T.V.A. în sumă de 11.255.135.341 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că în mod greşit, prin Decizia contestată, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a dispus suspendarea soluţionării cauzei, până la pronunţarea unei soluţii pe latura penală.
Prin sentinţa civilă nr. 26/CA din 3 februarie 2004, Curtea de Apel Constanţa a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 317/2003 şi a trimis dosarul, aceluiaşi organ administrativ, pentru soluţionarea în fond a contestaţiei.
S-a reţinut că faţă de obiectul contestaţiei, care viza nerambursarea T.V.A., organul administrativ avea obligaţia de a se pronunţa, modul de soluţionare al cauzei penale nefiind relevant.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, într-o primă critică, recurentul a invocat nulitatea hotărârii Curţii de Apel Constanţa, faţă de necitarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, autoritate care în conformitate cu dispoziţiile art. 19 pct. 40 din HG nr. 1574/2003, reprezintă statul în faţa instanţelor, ca subiect de drepturi şi obligaţii în cazurile privind impozitele şi taxele.
O a doua critică, se referă la greşita anulare a deciziei Ministerului Finanţelor Publice, având în vedere că refuzul de rambursare a T.V.A., se afla în strânsă legătură cu transferurile succesive ale dreptului de proprietate asupra navelor B., C., C. şi 22 D., operaţiune ce face obiectul dosarului penal nr. 20/P/2002, aflat în curs de finalizare la Parchetul Naţional Anticorupţie.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate, în raport de criticile formulate, urmează a se reţine că acestea nu se justifică.
Prin nota de constatare nr. 168 din 18 februarie 2003, organele de control ale Direcţiei de Control Fiscal Constanţa au respins cererea de restituire a T.V.A., în sumă de 11.255.135.341 lei, colectată în luna august 2000 şi respectiv, august 2001 şi stornată de reclamanta C.N.M. P. SA Constanţa, ca efect al corectării facturilor emise către SC C.S. SRL, având ca obiect chiria de bare-boat, pentru perioada aprilie - august 2000 şi contravaloarea vânzării a patru nave în luna august 2000.
Învestită cu soluţionarea contestaţiei împotriva acestei note, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, prin Decizia nr. 317 din 22 septembrie 2003, a suspendat soluţionarea cauzei, până la soluţionarea dosarului penal nr. 20/P/2002, aflat în curs de cercetare la Parchetul Naţional Anticorupţie.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din O.U.G nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin acte de control sau de impunere, întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice: „organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei, atunci când există indiciile săvârşirii unei infracţiuni a cărei contestare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă".
Or, în cauză prin nota nr. 169 din 18 februarie 2003 s-a refuzat restituirea sumei de 11.255.135.341 lei, reprezentând T.V.A. colectată în luna august 2000 şi 2001 şi stornată de către C.N.M. P. SA, ca efect al corectării facturilor emise către SC C.S. SRL.
Organul de control a reţinut că în fapt, prin operaţiunea de stornare s-a anulat T.V.A. - ul colectat, emiţându-se facturi noi cu cota „0", efectul acestei operaţiuni fiind de diminuare a creanţei fiscale datorate bugetului de stat.
În atare situaţie, este evident că verificarea operaţiunii de stornare şi implicit, a modalităţii de întocmire a documentelor contabile conform normelor fiscale, este independentă de soluţia ce urmează a fi pronunţată în dosarul penal şi care vizează caracterul infracţional al operaţiunilor de înstrăinare a celor patru nave.
Astfel fiind, legal şi temeinic, Curtea de Apel Constanţa a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor art. 10 din OUG nr. 13/2001 şi s-a dispus în consecinţă.
Referitor la critica din recurs privind necitarea în cauză a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, urmează a se reţine că nu este întemeiată, hotărârea fiind pronunţată atât în contradictoriu cu autoritatea administrativă emitentă a actului contestat, cât şi cu autoritatea ierarhic superioară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, împotriva sentinţei civile nr. 26/CA din 3 februarie 2004, a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2640/2005. Contencios. Anulare parţială... | ICCJ. Decizia nr. 2643/2005. Contencios. Anulare certificat şi... → |
|---|
