ICCJ. Decizia nr. 2667/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2667/2005
Dosar nr. 7103/2004
Şedinţa publică din 5 aprilie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 21 octombrie 2002, reclamanta SC P. SA Bucureşti a solicitat anularea procesului-verbal nr. C/15945 din 30 iunie 2002, încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti - Serviciul Control Fiscal V, cu privire la deductibilitatea T.V.A., aferentă activităţii interne, în sumă de 154.118.910 lei, majorări de întârziere aferente de 138.361.586 lei, penalităţi de întârziere de 3.890.639 lei; anularea deciziei nr. 487/2002, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, plus cheltuieli de judecată.
Ulterior, la data de 17 februarie 2003, reclamanta şi-a precizat acţiunea, arătând că solicită anularea parţială a actelor contestate, pentru suma de 111.540.428 lei, reprezentând T.V.A. pentru servicii hoteliere, reparaţii piese schimb, contravaloare premii şi pentru suma de 138.361.586 lei reprezentând majorări şi penalităţi.
În motivarea acţiunii s-a arătat că: serviciile suportate pentru persoane străine care s-au deplasat în România, în baza unor contracte de prestări de servicii, pentru exercitarea obligaţiilor contractuale asumate; lucrările de reparaţii auto şi piese de schimb pentru autoturisme care deservesc activitatea societăţii; premiile acordate în cadrul promoţiei „Cumpărătorul misterios", componentă a costului de reclamă, sunt toate efectuate pentru realizarea obiectivului de activitate, astfel încât T.V.A. aferentă este deductibilă în conformitate cu OG nr. 3/1992 şi OUG nr. 17/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 698/2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, acţiunea a fost admisă în parte şi au fost anulate actele contestate, pentru sumele de 139.344.262 lei T.V.A.; 17.928.228 lei majorări de întârziere şi 517.122 lei penalităţi, iar pârâţii au fost obligaţi la 30.330.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa a reţinut, pe baza raportului de expertiză şi a suplimentului la raportul de expertiză contabilă, că sunt deductibile sumele de: 59.071.089 lei T.V.A., aferentă serviciilor hoteliere suportate de reclamantă, în cursul anului 1999; 31.617.914 lei T.V.A. aferentă contravalorii reparaţiilor pentru maşini şi achiziţionarea de piese de schimb; 48.861.873 lei T.V.A. aferentă premiilor acordate în campania promoţională „Cumpărătorul misterios", toate cheltuielile respective fiind destinate obiectului de activitate al societăţii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recursuri în termen, pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursurilor s-a arătat că suportarea costurilor serviciilor hoteliere pentru persoanele străine (altele decât angajaţii societăţii), nu este prevăzută în contractele încheiate de societate şi, chiar dacă este prevăzută, cheltuielile respective depăşesc limita prevăzută de lege şi că nu au legătură directă şi exclusivă cu activitatea economică a societăţii.
S-a mai criticat sentinţa, pe motivul că nu sunt deductibile cheltuielile care au generat T.V.A., de 31.617.914 lei, deoarece nu au legătură cu activitatea firmei, fiind aferente reparării unor maşini pentru care, printr-un proces-verbal de control anterior s-a stabilit că T.V.A. aferentă achiziţionării acestora nu este deductibilă, maşinile nefiind necesare activităţii reclamantei (proces-verbal necontestat).
Recurentele au susţinut că, în ce priveşte suma de 21.601.742 lei, instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, pentru că reclamanta nu a solicitat şi nu şi-a însuşit constatarea făcută de expertul contabil cu privire la această sumă.
A treia critică a recursurilor se referă la T.V.A., de 48.861.873 lei, aferentă facturii fiscale nr. 9968114 din 14 noiembrie 2001, reprezentând contravaloarea unor premii în cadrul promoţiei „Cumpărătorul misterios". S-a apreciat de către recurentă, că acestea reprezintă o „livrare de bunuri", operaţiune pentru care se datorează T.V.A., conform art. 2 alin. (2) din OUG nr. 17/2000 şi conform pct. 1.7 din HG nr. 401/2000, Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 1784/2002, reţinute de instanţă în considerentele hotărârii, nefiind în vigoare la momentul efectuării operaţiunii.
În ultimul motiv al recursului Ministerului Finanţelor Publice s-a criticat obligarea la plata cheltuielilor de judecată, întrucât instanţa nu a precizat în ce constau acestea.
Verificând cauza, în funcţie de motivarea recursurilor, în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că sentinţa este legală şi temeinică.
Referitor la primul motiv de recurs privind serviciile hoteliere în anul 1999.
Curtea reţine că reclamanta, conform clauzelor contractuale încheiate cu prestatori de servicii străini, avea obligaţia să suporte contravaloarea serviciilor hoteliere. Serviciile care formează obiectul acelor contracte, sunt legate direct de obiectul de activitate al societăţii, fiind servicii de consultanţă în scopul de a conduce operaţiunile tehnice, pentru dezvoltarea de noi produse, de asistenţă în evaluarea şi cercetarea îmbunătăţirii secţiilor fabricii, ş.a.
Condiţiile impuse de dispoziţiile art. 19 din OG nr. 3/1992, preluate ulterior de OUG nr. 17/2000, sunt întrunite, având în vedere că serviciile de care a beneficiat reclamanta, au fost folosite în scopul desfăşurării activităţii SC P. SA, au fost emise în mod legal facturi fiscale, iar suportarea contravalorii acestor servicii hoteliere face parte din componenta locală a serviciilor prestate de prestatorii de servicii străini, servicii destinate şi legate direct de activitatea societăţii.
Se constată că instanţa a considerat nedeductibilitatea T.V.A. aferentă serviciilor hoteliere suportate în anul 2000, de către reclamantă, deoarece era aferentă unor sume care depăşesc limita legală de 1% pentru cheltuielile de protocol.
În ce priveşte al doilea motiv de recurs referitor la T.V.A. de 31.617.914 lei, aferentă contravalorii reparaţiilor maşinilor şi achiziţionării de piese de schimb.
Curtea reţine, conform probelor administrate şi susţinerilor părţilor, că suma de mai sus are două componente: suma de 9.431.267 lei (sumă dedusă legal de societate) şi suma de 21.601.742 lei, reţinută greşit de organele de control, întrucât pentru sumele recuperate de la societatea de asigurări, reclamanta nu a dedus T.V.A. aferentă facturilor fiscale.
Cu privire la această sumă de 21.601.742 lei, se constată că instanţa nu a acordat mai mult, decât s-a solicitat, întrucât reclamanta a dezbătut pe larg această problemă în faţa instanţei de fond.
Suma de 9.431.267 lei T.V.A. aferentă reparării maşinilor este deductibilă, deoarece maşinile respective deservesc activitatea firmei şi au fost emise în mod legal facturi fiscale.
În mod just instanţa de fond a reţinut că nu există nici o prevedere legală care să împiedice un contribuabil să conteste o măsură dintr-un proces-verbal de control, pentru motivul că o măsură similară nu a fost contestată anterior.
Necontestarea procesului-verbal anterior nu are relevanţă în cauză, întrucât concluziile acestuia nu pot fi extinse asupra altor cheltuieli neavute în vedere de procesul-verbal de control contestat în prezenta cauză.
În legătură cu T.V.A., în sumă de 48.861.873 lei, aferentă facturii fiscale nr. 9968114 din 14 noiembrie 2001, se reţine că este vorba despre contravaloarea unor bunuri achiziţionate de SC B.C. SRL, contravaloare care a fost suportată de reclamantă, bunurile fiind acordate unor consumatori, persoane fizice, ca premii în cadrul unei campanii promoţionale numite „Cumpărătorul misterios".
Bunurile respective reprezintă o componentă a costului de reclamă, de promovare a producţiei şi activităţii societăţii, de atragere de clienţi şi nu sunt cadouri acordate cu titlul de avantaje. Nu este vorba de o „livrare de bunuri" şi nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (2) din OUG nr. 17/2000 şi nici dispoziţiile pct. 1.7 din HG nr. 401/2000. Au aplicabilitate dispoziţiile art. 18 lit. c), cu referire la art. 19 din OUG nr. 17/2000 şi dispoziţiile pct. 10.2 din HG nr. 401/2000.
Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 1784/2002 explicitează sfera de reglementare a legii, ceea ce nu înseamnă că până la apariţia acestuia, T.V.A. aferentă cheltuielilor efectuate în campanii promoţionale nu era deductibilă.
În concluzie, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a anulat actele atacate pentru sumele de 139.344.262 lei T.V.A. aferentă cheltuielilor mai sus analizate, plus 17.928.228 lei majorări de întârziere aferente şi 517.122 lei, penalităţi de întârziere.
Referitor la motivul de recurs privind cheltuielile de judecată, în cuantum de 30.330.000 lei, Curtea constată că suma este corectă, fiind compusă din taxa de timbru, de 330.000 lei şi onorariul expertului, de 30.000.000 lei.
Pentru considerentele expuse, recursurile vor fi respinse ca nefondate, în cauză neexistând motive de recurs care să poată fi analizate din oficiu, conform dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti şi Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 698 din 14 aprilie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2653/2005. Contencios. Refuz reîncadrare în... | ICCJ. Decizia nr. 2668/2005. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
