ICCJ. Decizia nr. 2690/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2690/2005
Dosar nr. 7612/2004
Şedinţa publică din 20 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 19 aprilie 2004, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta S.M. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, contestând Decizia nr. 153 din 16 decembrie 2002, emisă de pârâtă şi a solicitat, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a arătat că a solicitat pârâtei, să-i recunoască dreptul de beneficiară a Legii nr. 189/2000, în calitate de strămutată în Ungaria, împreună cu familia sa.
Pârâta a invocat la primul termen de judecată, excepţia autorităţii de lucru judecat şi a depus în dovedirea susţinerii, sentinţa nr. 319 din 12 martie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi Decizia nr. 3515 din 28 octombrie 2003, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Prin sentinţa civilă nr. 1485 din 16 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins cererea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa civilă nr. 319 din 12 martie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, sentinţă devenită irevocabilă prin Decizia nr. 3515 din 28 octombrie 2003, a Curţii Supreme de Justiţie, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.M., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, având ca obiect contestaţia sa împotriva deciziei de revizuire nr. 153 din 16 decembrie 2002, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000.
A mai reţinut că prezenta cerere formulată de reclamantă are ca obiect contestarea aceleiaşi decizii de revizuire nr. 153 din 16 decembrie 2002, emisă de pârâtă, prin urmare, că are acelaşi obiect, este formulată între aceleaşi părţi, în aceiaşi calitate, apreciind că se impune aplicarea dispoziţiilor art. 1201 C. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, S.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În motivare, recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod greşit, instanţa de fond i-a respins acţiunea, ca fiind autoritate de lucru judecat, întrucât între cererea de faţă şi cererea soluţionată prin sentinţa civilă nr. 319 din 12 martie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, nu există identitate de părţi, obiect şi calitatea părţilor. A mai arătat că prin sentinţa menţionată anterior s-a pronunţat o hotărâre având ca obiect contestaţia împotriva deciziei de revizuire nr. 153 din 16 decembrie 2002, a Casei de Pensii a municipiului Bucureşti, iar cererea de faţă are ca obiect constatarea calităţii de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, în calitate de persecutată politic.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins.
Unul dintre efectele hotărârii judecătoreşti este puterea lucrului judecat, lucrul judecat trebuie considerat că reflectă adevărul, potrivit principiului res judicata pro veritate habetur.
Aceasta înseamnă că, având în vedere situaţia parcurgerii o singură dată a diferitelor etape ale fazei judecăţii, o cerere poate fi judecată irevocabil o singură dată şi nu poate fi combătută printr-o altă hotărâre judecătorească, astfel încât drepturile recunoscute printr-o hotărâre irevocabilă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.
Codul civil tratează puterea lucrului judecat, ca pe o prezumţie legală irefragabilă, împotriva căreia nu poate fi primită nici o dovadă contrară.
Cum prin sentinţa civilă nr. 319 din 12 martie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 3515 din 28 octombrie 2003, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a fost soluţionată cererea reclamantei S.M., având ca obiect revizuirea deciziei nr. 153 din 16 decembrie 2002, emisă de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, Curtea constată că instanţa de fond a interpretat în mod judicios prevederile legii şi a stabilit o corectă situaţie de fapt, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.M., împotriva sentinţei civile nr. 1485 din 16 iunie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2689/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2691/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
