ICCJ. Decizia nr. 2693/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2693/2005
Dosar nr. 7616/2004
Şedinţa publică din 20 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 6 mai 2004, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reclamantul L.D. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se anuleze hotărârea nr. 11384/9442 din 19 martie 2004, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre, prin care să-i fie recunoscută calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 23 octombrie 1940 - 30 iunie 1945.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că mama sa, P.G., născută B.G. şi prin încheierea primei căsătorii dobândind numele de L.G., s-a refugiat, împreună cu cei patru copii: L.D., L.I., P.A. şi P.E., din localitatea Ignăţei, judeţul Orhei, în luna iulie 1940, pentru întregirea familiei, împreună cu soţul său, G.P., care se refugiase în aceiaşi localitate, încă din luna iunie 1940. În localitatea Ungheni au fost, însă, reţinuţi şi internaţi în lagăr, până la 23 octombrie 1940, când au intrat în România şi s-au stabilit la Buzău, până la data de 28 februarie 1941.
Reclamantul a mai arătat că în perioada 28 februarie 1941 - 30 iunie 1945, mama sa, cu copiii, au plecat la Sibiu, în comuna Cristian, unde a lucrat ca învăţătoare, perioadă care constituie, în opinia sa, perioada de refugiu.
Prin sentinţa nr. 1582 din 30 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului L.D.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantul nu a dovedit legătura de rudenie cu P.G., care pretinde că este mama sa, născută B.G. şi apoi, prin prima căsătorie dobândind numele L.G. A mai reţinut că reclamantul nu a dovedit cu acte oficiale, nici perioada de refugiu şi implicit, nici persecuţia etnică invocată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul L.D., susţinând că în mod greşit, instanţa de fond i-a respins acţiunea, întrucât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă, fără echivoc, că împreună cu cei trei fraţi şi cu mama sa, P.G., au fost strămutaţi din Basarabia, în altă localitate de pe teritoriul românesc, motiv pentru care este îndreptăţit să dobândească calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis, pentru următoarele considerente.
Din declaraţiile autentificate ale martorilor T.M. şi H.C.G., rezultă că aceştia au cunoscut familia recurentului, respectiv mama acestuia, P.G. şi fraţii: L.I., P.A. şi P.E. şi că au fost nevoiţi să se refugieze din Basarabia - Ungheni, în data de 23 octombrie 1940, în România, unde urmau să se întâlnească cu soţul G.P., stabilindu-se în Buzău şi apoi, în comuna Cristian, judeţul Sibiu, unde mama recurentului a fost angajată ca învăţătoare.
Prin adresa nr. 447 din 2 februarie 2004 şi adresa nr. 1412 din 22 iunie 2004, Primăria comunei Cristian precizează că în registrul de evidenţă a evacuaţilor, la nr. 101 din 2 martie 1941, figurează numele P.G., cu ocupaţia învăţătoare, împreună cu copiii A., E., I. şi D., ca refugiaţi din Basarabia, din cauza persecuţiei etnice din partea autorităţilor sovietice şi că aceştia au locuit în comuna Cristian, judeţul Sibiu, în timpul războiului, în perioada 2 martie 1941 - 30 iunie 1945.
În extrasul din registrul stării civile pentru căsătorii figurează ca soţi, M.P. şi G.L., iar ca martori, I.P. şi A.T.
Prin adeverinţa nr. 586 din 20 mai 2004, Asociaţia Română a Victimelor Represiunilor Staliniste adevereşte că L.D. este victimă a represiunilor staliniste, fiind refugiat din teritorii ocupate de U.R.S.S., după anul 1940, respectiv Basarabia, Bucovina, Ţinutul Herţa.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din cele 6 situaţii prevăzute în actul normativ menţionat anterior.
Din interpretarea prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., urmează să îl admită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de L.D. împotriva sentinţei civile nr. 1582 din 30 iunie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată.
În fond, admite acţiunea, anulează hotărârea nr. 11384/9442 din 19 martie 2004.
Obligă pârâta la emiterea unei noi hotărâri, în care perioada 23 octombrie 1940 - 6 martie 1945 se încadrează în dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, din 18 iulie 2003.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2692/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2694/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
