ICCJ. Decizia nr. 2699/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2699/2005
Dosar nr. 8427/2004
Şedinţa publică din 20 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 august 2004, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reclamanta M.S. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, contestând hotărârea nr. 12932/9477 din 1 iulie 2004, emisă de pârâtă şi solicitând pronunţarea unei sentinţe care să-i recunoască calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, pentru perioada 20 august 1940 - 23 decembrie 1941.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost refugiată, din motive de persecuţie etnică, din Basarabia, în România, în perioadele 20 august 1940 - 23 decembrie 1941 şi 14 martie 1944 - 6 martie 1945, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti recunoscându-i drept perioadă de refugiu din motive de persecuţie etnică, numai intervalul 14 martie 1944 - 6 martie 1945.
Prin sentinţa nr. 1967 din 6 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 12932/9477 din 1 iulie 2003, emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada 20 august 1940 - 23 decembrie 1941 şi cu menţinerea perioadei de refugiu recunoscută deja de către pârâtă, cu acordarea drepturilor începând cu 1 iulie 2003.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut, în esenţă, că reclamanta a dovedit că s-a refugiat din Basarabia, în România, în comuna Celaru, sat Soreni, judeţul Dolj, împreună cu părinţii săi, D.F. şi D.D.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 3041 şi art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului a susţinut, în esenţă, că pentru perioada de refugiu cuprinsă între 20 august 1940 - 23 decembrie 1941 nu a depus documente oficiale, nici la depunerea cererii iniţiale şi nici în faţa instanţei de fond, dovedirea refugiului bazându-se numai pe declaraţiile autentificate a doi martori.
Recursul este nefondat.
Din declaraţiile autentificate ale martorelor D.M. şi M.T. rezultă că intimata-reclamantă s-a refugiat, împreună cu familia sa, în data de 20 august 1940, din Basarabia, în România şi s-au stabilit în localitatea Celaru, sat Soreni, judeţul Dolj.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din cele 6 situaţii enumerate.
Din interpretarea prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a interpretat în mod judicios prevederile legale aplicabile, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1967 din 6 octombrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2698/2005. Contencios. Anulare Hotărâre... | ICCJ. Decizia nr. 2700/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
