ICCJ. Decizia nr. 2719/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2719/2005
Dosar nr. 7689/2004
Şedinţa publică din 21 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, sub nr. 1284 din 17 februarie 2004, reclamantul Ş.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sibiu, anularea hotărârii nr. 2751 din 5 ianuarie 2004, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, dovadă provizorie care înlocuieşte livretul militar şi declaraţia notarială a unui martor, arătând că în perioada 28 ianuarie 1960 - 23 decembrie 1961 a satisfăcut stagiul militar într-o unitate de construcţii căi ferate şi că în mod greşit pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 122 din 16 iunie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, întrucât reclamantul a satisfăcut stagiul militar într-o unitate care nu se regăseşte pe lista detaşamentelor de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, nu poate beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul Ş.I., susţinând că este netemeinică şi nelegală, întrucât cu actele depuse la dosarul cauzei a făcut dovada că a efectuat stagiul militar prin muncă, într-o unitate de construcţii căi ferate. Faptul că această unitate militară nu a făcut parte din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii nu are relevanţă, susţine recurentul, fiind un viciu legislativ neasimilarea de către Legea nr. 309/2002, a muncii prestate de către militari în cadrul oricărei unităţi militare, cu cea prestată în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetăţeanul român care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă în perioada sus menţionată.
Rezultă, aşadar, că pentru a beneficia de prevederile acestui act normativ, trei condiţii trebuie îndeplinite, cumulativ, de către persoana, cetăţean român interesată: să fi satisfăcut stagiul militar în detaşamente de muncă, perioada stagiului militar să se încadreze între anii 1950 - 1961 şi detaşamentul de muncă să fi făcut parte din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Or, aşa cum rezultă din dovada provizorie nr. 25/2479 din 22 ianuarie 2004, eliberată de Centrul Militar Judeţean Sibiu, care înlocuieşte livretul militar, reclamantul a efectuat stagiul militar în unităţile militare U.M. 01659 şi 01686 Chitila, din sistemul fostului Minister al Forţelor Armate, structuri care nu se regăsesc pe lista detaşamentelor de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, nefăcând, deci, dovada îndeplinirii celei de-a treia condiţii prevăzute de lege.
De asemenea, faptul că legea acordă drepturile compensatorii, numai persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, şi nu în orice detaşament militar de muncă, nu reprezintă un viciu legislativ, ci un aspect care ţine de opţiunea legiuitorului.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Ş.I. împotriva sentinţei civile nr. 122 din 16 iunie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2705/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2723/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
