ICCJ. Decizia nr. 2725/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2725/2005
Dosar nr. 8246/2004
Şedinţa publică din 21 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, sub nr. 1466 din 7 iunie 2004, reclamanta P.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 11776/11323 din 15 aprilie 2004, emisă de pârâtă şi să fie obligată aceasta să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi o adeverinţă eliberată de Primăria comunei Tega, judeţul Buzău, arătând că, în perioada 12 iulie 1940 - 30 aprilie 1941, s-a aflat în această localitate, unde s-a refugiat împreună cu părinţii săi, după ce aceştia au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţa din comuna Lucavăţul de Jos - Bucovina.
Pârâta, prin întâmpinare, a cerut respingerea contestaţiei, arătând că reclamanta nu a făcut dovada persecuţiei, în conformitate cu prevederile legale aplicabile în cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 1706 din 14 septembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis în parte contestaţia şi, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei, statutul de refugiată, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 30 aprilie 1941 şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2003.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta, născută la 10 aprilie 1939, în localitatea Lucavăţul de Jos - Bucovina, s-a aflat, în perioada 12 iulie 1940 - 30 aprilie 1941, în comuna Tega, judeţul Buzău, unde s-a refugiat împreună cu părinţii săi, după ce aceştia au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţa, din comuna Lucavăţul de Jos. A mai reţinut instanţa că, întrucât data mutării reclamantei şi a familiei sale pe teritoriul României se înscrie în contextul evenimentelor istorico-militare provocate de cedarea Basarabiei şi Bucovinei, după data de 26 iunie 1940, aceasta beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, susţinând că este netemeinică şi nelegală pentru următoarele motive:
- reclamanta nu a făcut dovada persecuţiei, în conformitate cu prevederile legale aplicabile în cauză, adică prin documente oficiale;
- cum „declaraţia martorilor depusă în faţa instanţei este ulterioară emiterii hotărârii" de către pârâtă, în mod nelegal a procedat instanţa de judecată la anularea hotărârii şi la obligarea emiterii uneia noi, cu recunoaşterea drepturilor reclamantei în funcţie de data depunerii cererii la Comisie; pentru valorificarea dovezilor ulterioare, reclamanta ar fi trebuit să adreseze o nouă cerere Comisiei de specialitate, aceasta fiind singura autoritate abilitată de lege să stabilească o altă perioadă.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Referitor la primul motiv.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art. 4 alin. (1) din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, cum sunt acte eliberate de primărie sau alte asemenea acte oficiale.
Or, la dosarul cauzei se află adeverinţa nr. 214 din 21 martie 1945, eliberată de Primăria comunei Tega, judeţul Buzău, care atestă că, în perioada 12 iulie 1940 - 30 aprilie 1941, reclamanta şi părinţii săi s-au aflat în comuna Tega, judeţul Buzău, precum şi certificatul de naştere al reclamantei, din care rezultă că aceasta s-a născut la data de 10 aprilie 1939, în localitatea Lucavăţul de Jos - Bucovina.
Prin coroborarea faptelor atestate de aceste acte oficiale, cu imediatul context al evenimentelor istorico-militare provocate de cedarea Basarabiei şi Bucovinei, după data de 26 iunie 1940, în mod corect a reţinut instanţa de fond, că mutarea reclamantei şi a familiei sale, din localitatea Lucavăţul de Jos - Bucovina, în România, a fost determinată de chiar aceste evenimente şi că, pe cale de consecinţă, reclamanta a făcut dovada persecuţiei, beneficiind de drepturile acordate prin lege.
O interpretare restrictivă a prevederilor OG nr. 105/1999 ar conduce la eludarea scopului reparator al acestui act normativ, iar potrivit unui principiu de drept, legea trebuie interpretată în sensul aplicării, iar nu al neaplicării ei.
Referitor la cel de-al doilea motiv.
Aşa cum rezultă din dosarul de fond, în cauză nu a fost administrată proba cu martori, iar considerentele sentinţei atacate nu invocă o astfel de probă pentru motivarea soluţiei pronunţate. Dovezile administrate în faţa instanţei de fond sunt înscrisuri care au fost prezentate şi recurentei, cu ocazia formulării cererii. După cum se arată în cele ce preced, aceste înscrisuri sunt suficiente pentru a proba că intimata-reclamantă se încadrează în prevederile OG nr. 105/1999, beneficiind, deci, de drepturile acordate de acest act normativ, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Cum recurenta a avut la dispoziţie aceste înscrisuri, putându-le valorifica cu prilejul emiterii hotărârii, în mod corect a procedat instanţa de fond când, obligând la recunoaşterea drepturilor intimatei, a stabilit că data începând cu care vor fi acordate aceste drepturi, este data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea la Comisia de specialitate.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1706 din 14 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2724/2005. Contencios. Acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2768/2005. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
