ICCJ. Decizia nr. 2704/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2704/2005
Dosar nr. 8448/2004
Şedinţa publică din 20 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 9 iunie 2004, la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul L.B. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se anuleze hotărârea nr. 10683/10407 din 25 februarie 2004, emisă de pârâtă.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că s-a născut la data de 4 mai 1939, în localitatea Bălţi din Republica Moldova, de unde, împreună cu familia, a fost nevoit să se refugieze la data de 17 martie 1944, în municipiul Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1911 din 29 septembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 10683/10407 din 25 februarie 2004, emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i fie recunoscute reclamantului, drepturile prevăzute la art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 octombrie 1941 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 octombrie 2003. A obligat pârâta, la plata sumei de 1.500.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut, în esenţă, că reclamantul a dovedit faptul că, împreună cu familia, s-a refugiat la data de 15 octombrie 1941, din Basarabia, în România, din motive de persecuţie etnică.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 3041 şi ale art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că reclamantul nu a făcut dovada refugiului său, prin înscrisuri oficiale pe care trebuia să le depună o dată cu cererea iniţială la Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi că în declaraţiile martorilor sunt reale inadvertenţe, în sensul că nu rezultă dacă ulterior strămutării, reclamantul s-a mai întors în Basarabia.
Recursul va fi admis, se va casa sentinţa instanţei de fond, se va admite în parte, acţiunea reclamantului, în sensul că se va anula hotărârea emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta, să emită o nouă hotărâre, prin care să acorde reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioadele 15 octombrie 1941 - 1 iulie 1942 şi 17 martie 1944 - 6 martie 1945, de la data de 1 octombrie 2003, pentru următoarele considerente.
Din declaraţiile autentificate ale martorelor Ş.E. şi P.L., rezultă cu certitudine că reclamantul L.B. împreună cu părinţii şi sora sa s-au refugiat la data de 15 octombrie 1941, din Basarabia, satul Căpreşti, comuna Prodăneştii Noi, judeţul Soroca, în România, până la naşterea fratelui său, L.M., respectiv data de 1 iulie 1942, după care au plecat înapoi în Basarabia, pentru ca apoi să se reîntoarcă definitiv în România, la data de 17 martie 1944.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din cele 6 situaţii enumerate.
Din interpretarea prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că în declaraţiile autentificate ale martorelor nu există contradicţii, ci, dimpotrivă, se precizează explicit perioada refugiului din Basarabia, în România, şi anume, din data de 15 octombrie 1941, până la data naşterii fratelui reclamantului, respectiv 1 iulie 1942 şi apoi din data 17 martie 1944, după care nu s-au mai întors în Basarabia.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi în fond, va admite acţiunea în parte, în sensul de a-i stabili intimatului-reclamant, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioadele 15 octombrie 1941 - 1 iulie 1942 şi 17 martie 1944 - 6 martie 1945, de la data de 1 octombrie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1911 din 29 septembrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea în parte.
Anulează hotărârea nr. 10683/10407 din 25 februarie 2004.
Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioadele 15 octombrie 1941 - 1 iulie 1942 şi 17 martie 1944 - 6 martie 1945, de la 1 octombrie 2003.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2703/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2705/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
