ICCJ. Decizia nr. 2796/2005. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2796/2005
Dosar nr. 3604/2004
Şedinţa publică din 26 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 15 noiembrie 2002, reclamanta SC P.F. SRL Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Vămilor (în prezent Autoritatea Naţională a Vămilor), să se constate refuzul pârâtei de a-i restitui suma de 2.174.565.162 lei, reprezentând garanţiile vamale depuse pentru importurile efectuate în perioada 26 februarie 2002 - 18 septembrie 2002, obligarea pârâtei la restituirea acestei garanţii, precum şi la contravaloarea prejudiciului cauzat reclamantei şi estimat la 1.500.000.000 lei.
În motivare, reclamanta a susţinut că, pentru importul de flori din Olanda, desfăşurat în perioada menţionată, pârâta i-a impus să achite garanţii vamale peste limita legală de 10% din valoare, prevăzută la art. 4 alin. (2) din HG nr. 788/2001, solicitându-i fără nici un temei, pentru restituirea respectivelor sume, documente care aparţin exportatorului. Că, refuzul nejustificat de a-i înapoia garanţiile depuse au prejudiciat-o prin penalităţile de întârziere suportate la plata facturilor mărfurilor importate, pierderi prin devalorizarea monedei naţionale, dobânda legală conform OG nr. 9/2000, penalităţi aferente sumelor reţinute peste valoarea cuantumului legal al garanţiilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1946 din 19 noiembrie 2003, a admis acţiunea şi a constatat refuzul nejustificat al pârâtei de a soluţiona cererea reclamantei.
Totodată, a obligat-o pe pârâtă:
- să restituie reclamantei, suma de 2.805.263.241 lei, reprezentând contravaloarea garanţiilor aferente importurilor efectuate în perioada 26 februarie 2002 - 10 februarie 2003;
- să plătească reclamantei, suma de 2.260.138.807 lei reprezentând penalităţi la facturile emise de furnizorul extern şi a sumei de 289.385.853 lei, reprezentând diferenţe de curs valutar;
- să achite reclamantei, suma de 5.333.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin probele administrate, s-a dovedit că, fără nici un temei, autoritatea pârâtă a dispus ca reclamanta să plătească garanţii vamale într-un procent mai mare decât impuneau prevederile legale incidente, pe care nu le-a restituit în termen şi că acest refuz i-a cauzat reale prejudicii reclamantei, constând în penalităţile pe care aceasta a trebuit să le achite furnizorului, pentru întârzierea în plata facturilor.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, scutit de taxă de timbru, pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor.
Recurenta a susţinut că soluţia primei instanţe este nelegală, întrucât, în cauză, autoritatea vamală a respectat prevederile art. 113 din HG nr. 1114/2001, privitoare la determinarea valorii în vamă, precum şi pe cele ale art. 77 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 141/1997 care reglementează aceeaşi materie.
Că, în mod corect, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3) din HG nr. 788/2001, s-au calculat intimatei-reclamante, garanţii de 30% din valoarea mărfii, întrucât aceasta nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de alin. (2) al aceluiaşi text, pentru a i se fixa garanţii de 10% din valoare.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
Este adevărat că, în conformitate cu prevederile art. 113 din HG nr. 1114/2001, atunci când Biroul vamal are îndoieli privind exactitatea informaţiilor sau a documentelor furnizate pentru determinarea valorii în vamă, poate solicita importatorului, să prezinte justificări suplimentare, inclusiv documente sau alte evidenţe.
Însă, potrivit dispoziţiilor art. 77 din Legea nr. 141/1997, coroborate cu cele ale art. 1 din Acordul G.A.T.T. din 1 noiembrie 1979, valoarea în vamă a mărfurilor importate va fi valoarea de tranzacţie, adică preţul efectiv plătit sau de plătit, pentru mărfuri. Or, în cauză, din documentaţia prezentată de intimată, autoritatea vamală putea determina valoarea de tranzacţie şi implicit, valoarea în vamă, astfel încât, procedând diferit, recurenta a făcut o greşită aplicare a legii.
Nici în ceea ce priveşte calcularea unei garanţii de 30%, susţinerea recurentei nu este corectă, deoarece prin actele depuse, intimata-reclamantă a dovedit că îi erau aplicabile prevederile art. 4 din HG nr. 788/2001, potrivit cărora, dacă importatorii efectuează operaţiuni frecvente cu acelaşi fel de marfă, garanţia globală nu poate depăşi 10% din cuantumul drepturilor de import calculate la valoarea în vamă a mărfurilor.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi (3) din HG nr. 788/2001, garanţia poate fi reţinută pe o perioadă de maxim 30 de zile de la data efectuării importului, perioadă care poate fi prelungită cu 20 de zile pentru motive justificate.
Având în vedere că, în mod abuziv, recurenta a reţinut garanţiile fără temei, cu depăşirea termenului specificat, pe bună dreptate, prima instanţă a reţinut că intimatei i s-a creat un prejudiciu, aşa cum rezultă şi din contractul de vânzare-cumpărare.
Sub acest aspect, în mod corect, instanţa fondului a omologat concluziile raportului de expertiză, care a stabilit că reţinerea garanţiilor peste termen şi într-un cuantum mai mare, a produs intimatei un prejudiciu de 2.549.524.660 lei, din care 2.260.138.803 lei penalităţi şi 289.385.853 lei diferenţă de curs valutar.
Având în vedere toate cele expuse, din care rezultă că dezlegarea dată pricinii deduse judecăţii de către prima instanţă, este legală şi temeinică, în considerarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1946 din 19 noiembrie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei-reclamante, suma de 10.000.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2768/2005. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2798/2005. Contencios. Anulare partiala H.G.... → |
|---|
