ICCJ. Decizia nr. 2730/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2730/2005

Dosar nr. 8453/2004

Şedinţa publică din 21 aprilie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1918 din 30 septembrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a fost respinsă acţiunea reclamantului S.M., formulată în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, ca neîntemeiată.

În motivare, instanţa a reţinut că reclamantul este născut în Bucureşti, la data de 4 decembrie 1930 şi nu a dovedit să fi fost strămutat din motive etnice.

Împotriva sentinţei, în termen legal, reclamantul a declarat recurs, susţinând că hotărârea pronunţată este netemeinică şi nelegală, întrucât probele administrate în cauză atestă faptul că în luna martie 1944 a fost strămutat, din motive etnice, din Chişinău - Basarabia, la Piteşti, aşa încât beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Recursul este fondat.

Într-adevăr, din fişa nr. 2 a apartamentului nr. 2 din strada C. nr. 7 Chişinău şi din declaraţiile martorilor R.P. şi S.V., rezultă că reclamantul şi părinţii săi locuiau în anul 1942, împreună cu alte rude, în Chişinău, în imobilul aparţinând preotului L.V., iar din Matricola şcolară pe anul şcolar 1942 - 1945, rezultă că a urmat cursurile Liceului „Alecu Russo" din această localitate.

Buletinul nominal de evacuare nr. 6013 al chesturii Poliţiei municipiului Chişinău atestă că rude ale reclamantului-recurent, la 20 martie 2004, au fost evacuate din Chişinău, din motive etnice, situaţie în care s-au aflat şi reclamantul, cu părinţii săi, potrivit declaraţiilor notariale ale martorilor F.A. şi V.A.

Prin art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare şi precizările din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002, s-a prevăzut acordarea drepturilor compensatorii pentru persoanele, cetăţeni români, care s-au aflat în situaţia de refugiat, suferind persecuţii din motive etnice.

În cauză, reclamantul a dovedit cu probele de mai sus arătate, că la data de 20 martie 1944 a fost obligat, datorită persecuţiilor din motive etnice, să părăsească împreună cu părinţii şi alte rude, domiciliul din Chişinău - Basarabia şi să se refugieze la Piteşti, aşa încât beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe perioada 20 martie 1944 - 6 martie 1945. Potrivit art. 5 din actul normativ menţionat, acordarea drepturilor se face începând de la data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în cazul de faţă, 1 august 2003, cererea fiind înregistrată la Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, la data de 23 iulie 2003.

Aşa fiind, în raport cu cele anterior prezentate, se va admite recursul, va fi casată sentinţa atacată şi în fond, va fi admisă acţiunea.

În consecinţă, va fi anulată hotărârea nr. 12965/9916 din 5 iulie 2004 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei de Pensii a municipiului Bucureşti, şi va fi obligată această autoritate să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască calitatea reclamantului, de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi să-i acorde drepturile cuvenite, începând cu data de 1 august 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul S.M., împotriva sentinţei civile nr. 1918 din 30 septembrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi, pe fond, admite acţiunea. Anulează hotărârea nr. 12965/9916 din 5 iulie 2004, a Comisiei Casei de Pensii a municipiului Bucureşti. Constată că recurentul-reclamant beneficiază de drepturile acordate prin OG nr. 105/1999, pentru perioada 20 martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu 1 august 2003. Obligă autoritatea pârâtă să emită o nouă hotărâre în acest sens.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2730/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs