ICCJ. Decizia nr. 2766/2005. Contencios. Anulare Hotărâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2766/2005
Dosar nr. 7216/2004
Şedinţa publică din 25 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 365/2003 a Curţii de Apel Craiova s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta C. Baia de Aramă, împotriva pârâţilor Consiliul Local Baia de Aramă, Consiliul Judeţean Mehedinţi şi Guvernul României; s-a anulat în parte HG nr. 936/2002 privind imobilul magazin P+1 Mărăşeşti, a respins cererea de intervenţie formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi au fost obligate pârâtele la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut privitor la excepţiile invocate de Guvern şi Primăria Baia de Aramă, că sunt neîntemeiate, reclamanta îndeplinind procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 29/1990 şi având calitate procesuală activă, atâta vreme, cât pretinde că este proprietar al bunurilor trecute în anexa la HG nr. 936/2002.
Pe fond, s-a apreciat că prin HG nr. 963/2002 a fost inclus Magazinul Universal, ca aparţinând domeniului public al oraşului Baia de Aramă. Acest magazin, s-a concluzionat de instanţă, nu face parte din categoria bunurilor incluse în Anexa nr. 1 pct. 5 reprezentând domeniu public al comunelor, încălcându-se, astfel, Legea nr. 213/1998, care reglementează modul de dobândire al drepturilor de proprietate publică.
Privitor la cererea de intervenţie formulată de Ministerul Administraţiei Publice şi Internelor, aceasta a fost respinsă, dreptul de proprietate asupra magazinului, aparţinând doar reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Guvernul României, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa de fond a pronunţat-o cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind eronat că intimata-reclamantă are calitate procesuală activă, când de fapt, aceasta nu a făcut dovada dreptului subiectiv recunoscut de lege pe care organul administrativ a refuzat să i-o acorde.
S-a apreciat că la elaborarea actului administrativ au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 şi ale Legii nr. 213/1998, proprietatea magazinului aparţinând domeniului public şi în nici un caz reclamantei.
S-a mai apreciat că HG nr. 963/2002 are ca efect doar delimitarea proprietăţii publice, de cea privată a comunelor, oraşelor sau municipiilor din judeţ.
O altă critică a fost adusă instanţei de fond, şi privitor la plata cheltuielilor de judecată şi modul de plată în solidar, apreciindu-se că s-au încălcat dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Din analiza întregului ansamblu probator, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Faţă de excepţiile invocate în mod corect, prima instanţă le-a respins, faţă de dispoziţiile Legii nr. 29/1990 care prevăd termenul de un an, ca termen de decădere pentru a se contesta actul atacat în instanţă, şi nu pe cel de 30 de zile care, în opinia legiuitorului, este un termen de recomandare. Din actul administrativ rezultă că reclamanta-intimată nu a depăşit termenul de un an, motiv pentru care excepţia tardivităţii introducerii cererii de plată s-a respins în mod legal.
Şi celelalte excepţii invocate au fost corect respinse la fond, reclamanta având calitatea procesuală activă faţă de dreptul de proprietate invocat şi fără posibilitate de tăgadă, urmând, astfel cum rezultă din lucrările dosarului, procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Pe fondul pricinii, din probele administrate, inclusiv raportul de expertiză contabilă anexat la dosar, rezultă că HG nr. 963/2002 a inclus în mod nelegal Magazinul Universal, în domeniul public al oraşului Baia de Aramă, când de fapt el este proprietatea reclamantei-intimate.
De altfel, Legea nr. 213/1998, invocată de recurent, prevede că dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public.
Rezultă, fără putinţă de tăgadă, că magazinul în litigiu nu face parte din această categorie de bunuri, hotărârea consiliului local fiind nelegală faţă de dispoziţiile Legii nr. 213/1998.
De altfel, Legea nr. 213/1998 prevede şi modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică, în speţă situaţia de fapt nefiind aceeaşi cu dispoziţiile legale pe acest aspect.
Autoarea reclamantei, conform notei de fundamentare şi a deciziei nr. 209/1969, a obţinut aviz pentru construirea unei unităţi comerciale, din toate actele rezultând că acest magazin a aparţinut cooperaţiei de consum.
Dreptul de proprietate al reclamantei-intimate este un drept absolut opozabil erga omnes şi, deci, şi autorităţii administraţiei locale şi centrale.
Recurenta-intimată este proprietara imobilului, iar terenul transmis în folosinţă pe o durată nedeterminată, fără plată, pentru activităţi specifice cooperaţiei de consum, îşi menţine regimul juridic pe toată durata existenţei construcţiilor.
Prin urmare, din totalitatea probelor rezultă fără dubiu că reclamanta este proprietar al magazinului, eroarea Consiliului local de a include în domeniul public acest imobil, neconferind aspect de legalitate hotărârii sale sau a HG nr. 963/2002.
Faţă de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că în mod corect, instanţa de fond a respins cererea de intervenţie formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Privitor la cheltuielile de judecată, şi acestea au fost acordate legal de instanţă, atâta vreme, cât cererea a fost admisă chiar şi în parte, fiind o consecinţă a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., şi nu o lezare a acestui text de lege.
Aşa fiind, se apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Guvernul României, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 365 din 27 mai 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2762/2005. Contencios. La conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 2769/2005. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
