ICCJ. Decizia nr. 298/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 7 octombrie 2003, reclamanta L.A. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună anularea hotărârii nr. 7012/975 din 13 august 2003, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că soțul său, L.I., decedat la 16 mai 2001, în perioada mai 1942 - 23 august 1944, deși era minor, a fost obligat, din considerente etnice și politice, să execute muncă forțată la detașamentele germane din Iași. Reclamanta a apreciat că a făcut dovada persecuției etnice la care a fost supus soțul său, astfel că nu se justifică respingerea cererii de către Casa de Pensii a municipiului București.
Prin sentința civilă nr. 1800 din 3 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei L.A., a anulat hotărârea nr. 7102/975 din 13 august 2003, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că soțul reclamantei, membru al comunității evreiești, a efectuat muncă obligatorie în perioada mai 1942 - august 1944, la detașamentele germane din Iași.
Instanța de fond a reținut această situație, pe baza înscrisurilor și declarațiilor notariale prezentate de reclamantă.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în esență, se susține că documentele prezentate comisiei de specialitate din cadrul Casei de Pensii a municipiului București, nu dovedesc persecuția la care ar fi fost supus soțul reclamantei, astfel că nu pot fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 189/2000.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a includerii în detașamente de muncă forțată [art. 1 lit. d)].
Instanța de fond a apreciat în mod corect actul de notorietate prezentat de reclamantă și autentificat de Tribunalul Iași, cu nr. 1788 din 23 mai 1950, din care rezultă fără echivoc, că soțul reclamantei a prestat muncă forțată în perioada mai 1942 - 23 august 1944, la detașamente germane din zonă.
Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, prevăd la art. 4 alin. (2), că în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație de martori.
Actul de notorietate menționat este pus la dispoziție de Direcția Județeană Iași a Arhivelor Naționale, sub nr. 2123 din 8 octombrie 2003, fiind semnat de 3 membri ai comunității evreiești. Același act de notorietate fusese prezentat de reclamantă, și comisiei de specialitate din cadrul Casei de Pensii a municipiului București, lucru menționat expres în cererea adresată acestei instituții și înregistrată sub nr. 2301 din 4 iulie 2001.
Faptul că structura de specialitate din cadrul Casei de Pensii a municipiului București se pronunță asupra cererii primite, după mai bine de 2 ani (13 august 2003), fără a lua în seamă actul de notorietate menționat, precum și adeverința nr. A165 din 21 iunie 2001, eliberată de Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, nu are nici o justificare.
Rezultă că sentința atacată este temeinică și legală, fiind menținută.
| ← ICCJ. Decizia nr. 640/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2828/2005. Contencios → |
|---|
