ICCJ. Decizia nr. 2975/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 30 iunie 2004, la Curtea de Apel Constanța, reclamanta societatea C.C. SA Ovidiu a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea pct. 1 din decizia nr. 1309 din 30 august 2001 și procesul-verbal nr. 432 din 19 martie 2001, emis de Direcția Vamală Interjudețeană Constanța, prin care s-a constatat că datorează suma de 11.353.826.816 lei, cu titlu de T.V.A. și taxe vamale.
Prin sentința civilă nr. 13/CA din 14 februarie 2002, Curtea de Apel Constanța a admis cererea reclamantei și a anulat pct. 1 din decizia nr. 1309 din 30 septembrie 2001 și procesul-verbal nr. 423 din 19 martie 2001, numai cu referire la 2.616.317.342 lei, reprezentând taxe vamale și 538.090.777 lei, T.V.A.
Prin decizia nr. 1560 din 15 aprilie 2003, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru ca hotărârea să se pronunțe în contradictoriu și cu organul emitent al actului contestat.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 1534/2003, iar Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, reținând apărările, în raport cu probele administrate inițial, a pronunțat sentința civilă nr. 20 din 22 ianuarie 2004, în sensul că a admis acțiunea, a anulat pct. 1 din dispozitivul deciziei nr. 1309 din 30 august 2001, a Ministerului Finanțelor Publice și din procesul-verbal nr. 423 din 19 martie 2001, admis de Direcția Vamală Interjudețeană Constanța, numai cu referire la 2.616.317.242 lei taxe vamale și 538.090.777 lei T.V.A., iar prin sentința civilă nr. 67 din 1 aprilie 2004 s-a admis cererea de rectificare formulată în temeiul art. 2812C. proc. civ. și s-a completat sentința nr. 20/2004, în sensul că anularea pct. 1 din decizia nr. 1309 din 30 august 2001 și procesul-verbal nr. 4321 din 19 martie 2001, emise de Direcția Vamală Interjudețeană Constanța, se referă și la suma de 1.373.712.292 lei majorări de întârziere aferente T.V.A.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că marfa importată de reclamantă a beneficiat de o încadrare eronată pentru perioada 1996 - 1999, motiv pentru care s-au recalculat taxele vamale și T.V.A., inclusiv majorările de întârziere pentru un număr de 57 operațiuni de import, constatându-se în minus, suma de 11.478.289.462 lei și în plus, suma de 124.462.626 lei.
Prin decizia nr. 1309 din 30 august 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, s-a admis în parte contestația reclamantei, numai cu privire la majorările de întârziere aferente taxelor vamale în sumă de 6.825.670.455, respingându-se contestația pentru 2.616.317.242 lei, reprezentând T.V.A. (538.090.777 lei) și majorări de întârziere aferente T.V.A. (1.373.712.292 lei), întrucât nu s-a procedat la clasificarea corectă a componentelor utilizate la fabricarea băuturilor răcoritoare din gama C.C., ce au făcut obiectul importurilor derulate în perioada 1996 - 1999.
Asupra acestui aspect, instanța de fond a reținut că încadrarea efectuată de reclamantă pentru produsele C.C. Partea 2, S.P.-76 și T.W.-40 a avut la bază criterii științifice, clasificarea tarifară fiind 3302040.
S-a mai reținut că în Partea I a produselor C.C. și D.K. intră aditivi alimentari, acid fosforic E 338, caramel E 150, ce reprezintă substanțe chimice fără valoarea nutritivă, nefiind alimente avizate de Ministerul Sănătății, fapt ce atrage încadrarea tarifară 38249095, iar în compoziția Părții 2 a concentratelor pentru băuturile F.O., F.P.G., intră substanțe odoriferante ce conține uleiuri esențiale de citrice ce atrage încadrarea la tariful 33021021.
Ca ultim argument al corectei clasificări tarifare pe care reclamanta a stabilit-o, instanța a mai reținut că la 24 august 2001, Comisia Comunităților Europene, prin Regulamentul Comisiei nr. 1694/2001 (referitor la clasificarea anumitor bunuri în nomenclatură combinată), a stabilit în mod expres pentru produsele ce au compoziția chimică corespunzătoare componentelor C.C. și D.K. 86 Partea I, aceiași clasificare tarifară, ca și a reclamantei.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Constanța, invocând nelegalitatea, susținând în motivare că singurul organism intern în domeniu este Autoritatea Națională a Vămilor, care urmărește aplicarea corectă a regulilor de interpretare a Nomenclaturii sistemului armonizat și că raportul de expertiză nu are puterea de a lămuri modul de aplicare a legislației vamale cu privire la regulile de încadrare în tariful de import a produselor în cauză.
De asemenea, s-a mai precizat că instanța de fond a avut în vedere faptul că în cazul componentelor C.C. Partea 2, L.E. 28 Partea 2, S.P.-76 Partea 2 și T.W. Partea 2, atât la momentul importurilor și efectuării controlului, cât și la momentul actual, încadrările tarifare ale acestora nu s-au modificat.
Mai mult, referitor la încadrarea produselor C.C. Partea 1, D.K. 86 Partea I, F.O.-154 Partea 2 și G.F.-98 Partea 2, nu pot fi luate în considerare noile reglementări în materie (Decizia Comitetului Armonizat la sesiunea din 15 - 28 mai 2003), întrucât aceste acte normative produc efecte numai pentru viitor.
împotriva aceleași hotărâri a declarat recurs, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, susținând, în esență, aceleași critici referitoare la autoritatea competentă să aplice prevederile tarifului vamal, în sensul că încadrarea tarifară putea fi constatată numai de către un expert vamal, precum și la faptul că sentința nu este motivată, întrucât are la bază doar concluziile raportului de expertiză.
Prin întâmpinare, intimata SC C.C. SRL a susținut că recursul formulat de Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Constanța, a încălcat dispozițiile art. 3021alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu au fost indicate datele referitoare la numărul de înmatriculare în Registrul Comerțului sau de înscriere în Registrul persoanelor juridice.
Recursurile sunt nefondate.
înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele dosarului, a constatat că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, este legală și temeinică.
Referitor la excepția invocată, de intimata C.C., Curtea, analizând-o în raport cu prevederile art. 137 C. proc. civ., a respins-o ca nefondată, reținând că recursul nu este nul, întrucât la momentul formulării acestuia, 10 martie 2004, nu era introdus la art. 3021,art. 1 pct. 6 C. proc. civ., Legea nr. 195/2004, conținând această modificare, fiind publicată la 26 mai 2004.
Tot legat de acest aspect se mai reține și împrejurarea că între timp, Curtea Constituțională, prin decizie, s-a pronunțat că neindicarea acestor mențiuni nu atrage după sine nulitatea recursului.
în ce privește recursurile în sine, ce vizează încadrarea tarifară și care în opinia recurenților nu poate fi efectuată corect decât de către un expert vamal, Curtea a reținut că potrivit "Regulilor Tehnice de Interpretare a Sistemului Armonizat de Denumire și Codificare a Mărfurilor", ce reglementează încadrarea produselor cărora nu le corespund în mod explicit un anumit cod tarifar într-o clasă tarifară, aceasta se face în funcție de caracteristicile lor fizico-chimice și în funcție de clasa mai largă de produse din care fac parte.
Componentele utilizate la fabricarea băuturilor tip C.C. nu au coduri distincte în sistemul armonizat, astfel încât clasificarea acestora a fost făcută atât de Direcția Generală Vamală, cât și de C.C., pe baza caracteristicilor lor fizico-chimice, utilizându-se regulile de interpretare.
Singurele produse tip C.C. pentru care există o clasificare emisă de organismele internaționale sunt, C.C. Partea I și D.K. 86 Partea I, pentru care încadrarea tarifară stabilită de Reglementările Comisiei Europene nr. 1694 din 24 august 2001, a fost 3824.90.95, ce concordă cu clasificarea făcută în mod constant de societate.
Pentru restul componentelor importate utilizate la fabricarea băuturilor răcoritoare tip C.C., încadrarea rămâne să fie realizată conform regulilor de interpretare, pe baza caracteristicilor fizico-chimice, operațiune care este de competența experților în chimie alimentară.
în speță, aceste nu puteau fi stabilite decât de un specialist în industria alimentară, fiind o activitate care necesită cunoștințe specifice, astfel încât efectuarea unei expertize tehnice de specialitate a fost absolut necesară.
Cum instanța a analizat corect aceste aspecte, înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2681/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3502/2005. Contencios → |
|---|
