ICCJ. Decizia nr. 3499/2005. Contencios

Prin acțiunea înregistrată la data de 26 noiembrie 2003, la Curtea de Apel Târgu Mureș, reclamantul M.P. a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr. 4534 din 12 iunie 2003, emisă de pârâtă și să se dispună obligarea acesteia de a emite o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască acestuia, drepturile recunoscute de prevederile Legii nr. 309/2002.

în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 8 mai 1951 - 23 februarie 1954 a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă, în construcții și că este beneficiar al dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Prin sentința nr. 58 din 23 februarie 2004, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului M.P., a anulat hotărârea nr. 4534 din 12 iunie 2003, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru perioada 8 mai 1951 - 23 februarie 1954 și să-i acorde drepturile corespunzătoare, începând cu data de 1 septembrie 2002.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a reținut, în esență, că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantul a făcut dovada că a satisfăcut stagiul militar în termen, pe o durată de 2 ani, 9 luni și 15 zile, la o unitate militară din București, lucrând ca "mână de lucru", ca urmare a hotărârii Comisiei de încorporare de la Gherla.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Mureș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

în motivare, recurenta a arătat, în esență, că instanța de fond în mod greșit i-a acordat reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 309/2002, întrucât acesta a satisfăcut stagiul militar într-o unitate militară din cadrul Ministerului Forțelor Armate, și nu într-un detașament de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Deci, prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege, și anume: să fi satisfăcut stagiul militar în detașamente de muncă, în perioada 1950 - 1961, iar detașamentul de muncă să fi făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Or, în cauză, intimatul-reclamant a satisfăcut stagiul militar într-o unitate militară din sistemul fostului Minister al Forțelor Armate, respectiv U.M. 04967 București, motiv pentru care înalta Curte a constatat că recursul este fondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., l-a admis, cu consecința modificării sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3499/2005. Contencios