ICCJ. Decizia nr. 1999/2005. Contencios
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 18 decembrie 2003, reclamantul C.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună anularea deciziei de revizuire nr. 221/4856 din 7 noiembrie 2003.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 360 din 23 februarie 2004, a admis excepția tardivității invocată de pârâtă și a respins acțiunea, ca tardiv formulată, reținând că reclamantul a contestat decizia de revizuire nr. 221/4856 din 7 noiembrie 2003, peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.
împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 3041C. proc. civ., susținând că în mod greșit instanța a reținut tardivitatea acțiunii înregistrată la 18 decembrie 2003, deși hotărârea de revizuire nr. 221/4856 din 7 noiembrie 2003, i-a fost comunicată la data de 21 noiembrie 2003, astfel cum rezultă din copia plicului depus la dosar, întrucât acțiunea a fost introdusă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.
Recursul este întemeiat.
Decizia de revizuire nr. 221/4856 din 7 noiembrie 2003 i-a fost comunicată recurentului-reclamant, potrivit plicului, la 21 noiembrie 2003, încât acțiunea înregistrată la 18 decembrie 2003, a fost introdusă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.
Ca atare, întrucât cauza a fost greșit soluționată pe excepția de tardivitate, prin admiterea recursului reclamantului, a fost casată sentința atacată și a fost trimis dosarul, spre rejudecare, aceleiași instanțe, în vederea examinării pe fond.
← ICCJ. Decizia nr. 1970/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1990/2005. Contencios → |
---|