ICCJ. Decizia nr. 3005/2005. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3005/2005
Dosar nr. 8359/2004
Şedinţa publică din 12 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 710 din 26 mai 2004, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de A.D.S., în contradictoriu cu SC C. SA Câmpia Turzii (prin lichidator judiciar SC A.E. SRL Cluj) şi cu Asociaţia A.A. Ţuglui, pentru constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.07 nr. 0440, emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, la 25 februarie 1995 şi în subsidiar, a contractului de vânzare-cumpărare a suprafeţei de 561.411 mp teren, de către asociaţia agricolă menţionată, urmare a executării silite iniţiate de către A.V.A.B., ca nefondată.
În motivare s-a reţinut, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art. 71 alin. (2) din OUG nr. 51/1998, republicată, privind valorificarea unor active bancare, reclamanta avea obligaţia să menţioneze, sub sancţiunea decăderii, dreptul său de proprietate asupra terenului în discuţie şi să-l dovedească licitatorului până în prezina licitaţie.
Cum reclamanta nu s-a conformat acestor dispoziţii legale, nu mai este în măsură să invoce un drept propriu pretins vătămat prin actul administrativ contestat.
Împotriva sentinţei, în termen legal, agenţia reclamantă a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În acest sens, prin motivele scrise depuse la dosar, recurenta susţine că, întrucât terenurile agricole intră în patrimoniul său pe bază de protocol de predare-primire încheiat cu societăţile comerciale, conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 268/2001 şi în cauză s-a emis certificat de atestare a dreptului de proprietate în favoarea intimatei SC C. SA Câmpia Turzii, nu a fost în măsură să dovedească licitatorului, calitatea sa de proprietar al terenului în discuţie.
Se mai susţine că, în raport cu obiectul principal al cererii de chemare în judecată, care vizează anularea actului administrativ de atestare a dreptului de proprietate asupra unor terenuri cu destinaţie agricolă, potrivit art. 2 din HG nr. 834/1991 şi criteriilor nr. 2665/1992, prevederile OUG nr. 51/1998, invocate de instanţă, nu sunt incidente cauzei, fiindcă atestarea are în vedere numai terenuri de incintă, nu cu destinaţie agricolă.
Examinând sentinţa, în raport cu criticile formulate, probele administrate şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este temeinică şi legală, iar recursul nefondat.
Potrivit art. 1 din HG nr. 834/1991, „Terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, iar pentru societăţile comerciale înfiinţate prin Decizia organului administraţiei locale de stat, de către autoritatea publică judeţeană".
Intimata SC C. SA Câmpia Turzii a fost înfiinţată ca societate comercială în temeiul art. 1 din Legea nr. 15/1990.
Obiectul său de activitate - producerea, şi valorificarea legumelor, a justificat emiterea de către ministerul de resort, a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr. 0440 din 25 februarie 1995, asupra terenurilor în suprafaţă de 561.411 mp, necesare desfăşurării activităţii, susţinerea potrivit căreia având destinaţie agricolă, ar fi exceptate de la atestare, fiind lipsită de temei legal.
Este adevărat că obiectul principal al acţiunii reclamantei îl constituie anularea pe calea contenciosului administrativ, a certificatului de atestare mai sus menţionat.
Dar, chiar prin motivele de recurs, reclamanta-recurentă recunoaşte că nu poate face dovada dreptului său de proprietate asupra terenului la care face referire actul administrativ atacat, aşa încât constatarea instanţei, că nu poate invoca un drept recunoscut de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, este corectă.
În consecinţă, recursul se priveşte ca nefondat şi, ca atare, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.D.S. împotriva sentinţei civile nr. 710 din 26 mai 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 42.440.100 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă Asociaţia A.A. Ţuglui.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3003/2005. Contencios. Refuz plată sumă cu... | ICCJ. Decizia nr. 3007/2005. Contencios. Anulare decizie emisă... → |
|---|
