ICCJ. Decizia nr. 3041/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3041/2005
Dosar nr. 290/2005
Şedinţa publică din 13 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 iulie 2004, reclamanta U.R. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 12353/11270 din 13 mai 2004, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 2830/2004, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile solicitate, pentru perioada 23 martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2003.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că din declaraţiile autentificate ale martorilor S.M. şi L.A. rezultă că reclamanta s-a refugiat din Cernăuţi, în judeţul Alba, la 23 martie 1944. A mai reţinut că declaraţiile celor două martore se coroborează cu actele depuse la dosar privind pe B.C., cumnatul reclamantei, din care rezultă că acesta a fost la rândul lui evacuat, iar printre rudele care l-au însoţit, s-a numărat şi reclamanta.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta, invocând ca motiv, ignorarea faptului că în dosarul Comisiei nu s-au depus de către intimată, dovezi concludente în sprijinul susţinerilor ei. Pe cale de consecinţă, aprecierea datei de la care urmau să se acorde drepturile solicitate, trebuia să se facă numai de la data la care aceste dovezi s-au depus.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 189/2000 beneficiază de drepturile conferite de lege, persoanele, cetăţeni români care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutate, expulzate sau refugiate în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Potrivit dispoziţiilor HG nr. 127/2002, dovada persecuţiilor etnice se poate face, în lipsa documentelor oficiale, cu declaraţiile a 2 martori.
Cum din declaraţiile autentificate ale martorelor S.M. şi L.A. a rezultat că intimata s-a refugiat, împreună cu familia B., din Cernăuţi, în comuna Petreşti, judeţul Alba, la 23 martie 1944, iar aceste declaraţii sunt în deplină concordanţă cu actul oficial intitulat „ordin de serviciu", care atestă refugiul din Cernăuţi, al acestei familii, incluzând-o printre membrii ei, şi pe intimată, în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea.
Toate aceste dovezi au fost depuse de reclamantă, odată cu cererea prin care solicita Casei de Pensii, acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, astfel încât nici nu poate fi vorba de lipsa unor probe concludente în faţa Comisiei, cum se afirmă în motivele de recurs.
Pentru aceste considerente şi constatând că potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii primei instanţe, Curtea va respinge recursul formulat în cauză de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2830 din 17 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3040/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3043/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
