ICCJ. Decizia nr. 306/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 306/2005
Dosar nr. 6408/2004
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 21 ianuarie 2004, reclamanta G.C. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Timiş, să se dispună anularea hotărârii nr. 8612 din 8 ianuarie 2004, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiară a prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că soţul său, G.V., în prezent decedat, a fost refugiat din Ardealul de Nord, în urma Dictatului de la Viena din 1940.
Prin sentinţa nr. 179 din 23 martie 2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta G.C., a anulat hotărârea nr. 8612 din 8 ianuarie 2004, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 3 din Legea nr. 189/2000.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă neîndoielnic că familia soţului reclamantei s-a refugiat din Ardealul de Nord, în România, ca urmare a aplicării Dictatului de la Viena. În ceea ce-l priveşte pe soţul reclamantei, instanţa a reţinut că acesta, deşi s-a născut pe timpul refugiului părinţilor, din momentul naşterii sale a dobândit acelaşi statut, ca şi părinţii săi, suferind vexaţiunile morale şi materiale rezultând din condiţia de persoană refugiată (strămutată).
În consecinţă, făcându-se dovada că soţul reclamantei era îndreptăţit să beneficieze de actele reparatorii stabilite de statul român, prin Legea nr. 189/2000, reclamanta, ca soţie supravieţuitoare, nu putea fi înlăturată de la beneficiul acestui drept, potrivit dispoziţiilor art. 3 din legea menţionată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă se susţine că reclamanta nu a făcut dovada că soţul său ar avea calitatea de persoană strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu, întrucât s-a născut la 4 ianuarie 1945, în localitatea Avram Iancu, judeţul Cluj.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Rezultă cu claritate că legiuitorul a înţeles să considere strămutarea în altă localitate, decât cea de domiciliu, ca o persecuţie din motive etnice.
Prin Normele de aplicare a ordonanţei menţionate, aprobate prin HG nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Instanţa de fond a reţinut corect că din întreg probatoriul administrat în cauză, rezultă că familia soţului reclamantei s-a refugiat la 20 noiembrie 1940, din Cluj Napoca, în localitatea Avram Iancu.
Fiind născut în timpul refugiului părinţilor săi, soţul reclamantei a dobândit acelaşi statut cu aceştia, suferind aceleaşi consecinţe nefavorabile.
Este semnificativ faptul că, deşi soţului reclamantei, decedat la 6 aprilie 1986, deci anterior emiterii OG nr. 105/1999, nu i s-a stabilit niciodată calitatea de beneficiar al acestui act normativ, sora acestuia, M.M., născută la 10 august 1938 în municipiul Cluj Napoca, are această calitate, conform hotărârii nr. 7 din 31 octombrie 2003, a Casei Judeţene de Pensii Arad.
Prin hotărârea menţionată se reţine că sora soţului reclamantei a fost strămutată din municipiul Cluj Napoca, în localitatea Avram Iancu, în perioada 20 noiembrie 1940 - 6 martie 1945.
Pe de altă parte, având în vedere că soţul reclamantei a decedat, iar aceasta nu s-a recăsătorit, este îndreptăţită să beneficieze de drepturile prevăzute la art. 3 din OG nr. 105/1999, în calitate de soţie supravieţuitoare.
Se constată, astfel, că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Timiş împotriva sentinţei civile nr. 179 din 23 martie 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3055/2005. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3069/2005. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
