ICCJ. Decizia nr. 3069/2005. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3069/2005
Dosar nr. 3110/2003
Şedinţa publică din 17 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 14 aprilie 2003, D.V. a chemat în judecată Ministerul Industriei şi Resurselor, SC F. SA şi SC F.B. SA Suceava, solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 03 nr. 3461 din 1 iulie 1997, emisă de primul pârât, în favoarea pârâtei secunde, pentru suprafaţa de 2317 mp de teren, situată în municipiul Suceava.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pe terenul respectiv, care anterior a aparţinut bunicilor săi materni, se află o moară, o magazie, un depozit şi o cabină de poartă, trecute în proprietatea statului, în baza unui act normativ neidentificat, precum şi a unor înscrisuri întocmite de fostul Sfat Popular al oraşului Suceava.
Deşi acel act normativ nu a fost publicat, pârâta SC F. SA Suceava a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului intravilan, iar ulterior, ca efect al divizării sale, terenul şi construcţiile existente au revenit celei de a 3-a pârâte, respectiv SC F.B. SA Suceava.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 129 din 11 iunie 2003, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că actul administrativ atacat a fost emis cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în HG nr. 834/1991, şi pe baza documentelor elaborate de comisia constituită la nivelul societăţii comerciale, cu avizul favorabil al organelor de specialitate (O.C.O.T. şi D.G.A.T). Că, terenul intravilan, în suprafaţă de 2317 mp, este absolut necesar bunei funcţionări a activităţii SC F.B. SA Suceava, rezultată din divizarea SC F. SA Suceava, iar reclamantul a notificat Primăria municipiului Suceava, în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, cu privire la unele bunuri imobile, între care se regăseşte şi terenul în litigiu.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul D.V.
Recurentul a susţinut că această hotărâre este nelegală, deoarece a fost pronunţată cu încălcarea flagrantă a dreptului său la apărare.
Deşi la al doilea termen de judecată a solicitat comunicarea întâmpinării depuse de pârâta SC F.B. SA Suceava, în vederea pregătirii apărării, curtea de apel a respins cererea şi a acordat părţilor, cuvântul în fond.
Pe de altă parte, s-a ignorat existenţa pe rolul Judecătoriei Suceava, a dosarului nr. 8832/2002, având ca obiect acţiunea în revendicare formulată de reclamant, împotriva Statului Român şi nu s-a stabilit, pe baza unor probe concludente, dreptul de proprietate al celei de a 3-a pârâte asupra bunului imobil care în opinia sa, nu putea fi dobândit în mod valabil.
Criticile sunt întemeiate.
Cauza s-a judecat în adevăr, la cel de al doilea termen, când instanţa sesizată a respins cererea de amânare formulată de avocatul reclamantului, în vederea comunicării întâmpinării depuse de pârâta SC F.B. SA Suceava şi a redactării răspunsului la întâmpinare.
Procedând în modul arătat, curtea de apel a nesocotit dispoziţiile procedurale referitoare la obligativitatea comunicării înscrisurilor depuse de părţi în dosar, precum şi cele care asigură exercitarea neîngrădită a dreptului la apărare.
Mai precis, reclamantul a fost pus în situaţia de a nu cunoaşte argumentele de fapt şi de drept invocate de pârâta respectivă, dar însuşit ulterior de instanţă, care prin sentinţă a respins acţiunea în fond.
Mai mult, în mod practic, soluţia instanţei este nemotivată, deoarece nu a fost examinată nici una din apărările reclamantului, în legătură cu situaţia juridică a terenului care a aparţinut anterior bunicilor săi materni şi în legătură cu care s-a învederat că formează obiectul unui proces civil de revendicare.
De asemenea, nu s-a stabilit, fără echivoc, modalitatea în care terenul aferent construcţiilor revendicate de reclamant a fost atribuit societăţii comerciale, respectiv pârâtei secunde şi nici nu s-a identificat acest bun mobil printr-o expertiză topografică, din care să rezulte inclusiv, destinaţia lui actuală.
Nu este lipsită de relevanţă, împrejurarea că prin adresa nr. 3616 din 11 noiembrie 2003, SC F. SA Suceava şi-a exprimat acordul său pentru admiterea acţiunii, recunoscând dreptul subiectiv al reclamantului D.V., la restituirea bunurilor care au aparţinut familiei.
Având în vedere considerentele expuse, urmează a se admite recursul şi a fi casată sentinţa, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de fond.
Cu prilejul rejudecării, instanţa de trimitere va analiza, sub forma unor apărări, şi celelalte susţineri făcute de reclamant, pe parcursul desfăşurării procesului, a căror examinare în această fază procesuală, devine inutilă faţă de rezolvarea dată recursului.
Văzând şi dispoziţiile art. 313 C. proc. civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul D.V. împotriva sentinţei civile nr. 129 din 11 iunie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 306/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3078/2005. Contencios. Anulare decizie... → |
|---|
