ICCJ. Decizia nr. 3093/2005. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3093/2005
Dosar nr. 6425/2004
Şedinţa publică din 17 mai 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1745 din 4 mai 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, a admis cererea de revizuire formulată de SC M.M. SA Blejoi şi a desfiinţat Decizia nr. 4171 din 26 noiembrie 2003, pronunţată de aceeaşi instanţă, în dosarul nr. 3078/2002.
S-a reţinut că această soluţie se impune, întrucât problema de drept privind operaţiunile în litigiu a fost rezolvată anterior, în mod definitiv şi irevocabil, prin sentinţa civilă nr. 78 din 28 martie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, menţinută de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 485 din 12 februarie 2002.
Împrejurarea că verificarea ulterioară a operaţiunilor s-a realizat în etape, a fost considerată ca lipsită de relevanţă în ceea ce priveşte identitatea cauzelor, situaţia de fapt şi de drept, care sunt aceleaşi în ambele litigii.
Instanţa supremă a mai considerat că prin sentinţa civilă nr. 78/2001, a Curţii de Apel Ploieşti, s-a stabilit lipsa de temei legal pentru perceperea majorărilor de întârziere şi în aceste condiţii, rezolvarea dată ulterior prin Decizia nr. 4171 din 26 noiembrie 2003, de respingere în fond a acţiunii formulate de revizuientă, este potrivnică celei date prin prima hotărâre rămasă irevocabilă.
De asemenea, că litigiile soluţionate prin hotărâri potrivnice s-au purtat între aceleaşi părţi, care au avut calităţi procesuale identice.
La data de 21 mai 2004, Autoritatea Naţională a Vămilor, în nume propriu şi în numele Direcţiei Regionale Vamale Braşov, a formulat contestaţie în anulare împotriva ultimei decizii civile menţionate mai sus.
Contestatoarea a invocat prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., susţinând că dezlegarea dată prin această hotărâre este rezultatul unei greşeli materiale, deoarece instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, nu a observat, din greşeală că cele două hotărâri pretins potrivnice fuseseră pronunţate în cauze care aveau obiect diferit.
În realitate, singura asemănare dintre cele două procese constă în faptul că problemele de drept deduse judecăţii erau asemănătoare, dar aceasta nu justifică în nici un caz, constatarea vreunei autorităţi de lucru judecat, pentru care legea procesuală civilă prevede în mod expres îndeplinirea unor condiţii stricte (identitate de părţi, de cauză şi de obiect).
În afară de inexistenţa identităţii de obiect şi de cauză, instanţa supremă trebuia să constate că nu există nici identitate de părţi. Mai precis, dacă în primul proces, SC M.M. SA s-a judecat numai cu Autoritatea Vamală, în cel de al doilea litigiu a existat o parte nouă, anume Ministerul Finanţelor Publice.
Contestaţia în anulare este neîntemeiată.
Potrivit legii, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 317 C. proc. civ. (lipsă de procedură şi necompetenţa instanţei) şi art. 318 din acelaşi cod (când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale şi omiterea din eroare de a cerceta vreunul din motivele de casare).
Ea tinde la retractarea unei hotărâri irevocabile, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că s-au săvârşit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.
Faţă de petitul cererii, critica formulată de contestatoarea Autoritatea Naţională a Vămilor, în nume propriu şi în numele Direcţiei Regionale Vamale Braşov, nu poate fi inclusă în prima ipoteză a art. 318 C. proc. civ., referitoare la greşeli materiale care au determinat pronunţarea unei soluţii eronate.
Dar, stabilind că o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă este rezultatul unei greşeli materiale, norma procedurală se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecăţii recursului, cum ar fi respingerea unui recurs, ca tardiv sau ca insuficient timbrat, dacă la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen sau că el a fost legal timbrat, aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor administrate.
Legea nu a urmărit să deschidă părţilor calea recursului la recurs, care să fie soluţionată de aceeaşi instanţă, sub motivul greşitei stabiliri a situaţiei de fapt.
În cauză, se constată că Decizia nr. 1745 din 4 mai 2003, a cărei retractare se cere de către contestatoare, a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de revizuire, şi nu de recurs, pe de o parte, iar pe de altă parte, aşa cum corect s-a reţinut prin această hotărâre, erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru a se dispune desfiinţarea deciziei nr. 4171 din 26 noiembrie 2003 şi implicit, menţinută sentinţa civilă nr. 78/2001, a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Apreciind, aşadar, că cerinţele textului legal invocat în cauză [art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.], de către contestatoare, nu sunt întrunite, urmează a se respinge contestaţia în anulare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de Direcţia Regională Vamală Braşov, în nume propriu şi în numele Autorităţii Naţionale a Vămilor, împotriva deciziei nr. 1745 din 4 mai 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3078/2005. Contencios. Anulare decizie... | ICCJ. Decizia nr. 3095/2005. Contencios. Anulare parţială... → |
|---|
