ICCJ. Decizia nr. 3095/2005. Contencios. Anulare parţială Hotărâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3095/2005
Dosar nr. 2219/2004
Şedinţa publică din 17 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 20 iunie 2001, reclamantele Ţ.G.R. şi Ţ.G.M. au chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea parţială a HG nr. 240/2001, în sensul excluderii din Anexa nr. 2, cuprinzând lista bunurilor imobile proprietate privată a statului, a imobilului situat în Bucureşti.
La data de 17 mai 2001, aceleaşi reclamante, alături de D.V., au solicitat anularea HG nr. 240/2001, respectiv a poziţiei nr. 161 Anexa nr. 2, privind imobilul sus-menţionat, chemând în judecată Guvernul României şi R.A. A.P.P.S.
În motivarea cererilor, ulterior conexate, reclamantele au arătat că deţin în proprietate imobilul, dreptul lor fiind intabulat în cartea funciară, conform încheierii din 9 august 2000.
Prin sentinţa civilă nr. 246/2003, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea, ca rămasă fără obiect, cu motivarea că prin OUG nr. 32/2002 s-a dispus abrogarea HG nr. 240/2001.
Recursul declarat de reclamante a fost admis prin Decizia nr. 3213 din 15 octombrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a casat sentinţa şi s-a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţa de control judiciar reţinând, ca fiind greşită, soluţia de respingere a acţiunii, cât timp HG nr. 240/2001, respectiv Anexele nr. 2 şi 3 îşi păstrează parţial valabilitatea.
În fond după casare, prin sentinţa civilă nr. 2067 din 3 decembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunile conexate şi a dispus anularea poziţiei nr. 161 din Anexa nr. 2 a HG nr. 240/2001, anexă menţinută prin OUG nr. 32/2002.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că imobilul în litigiu, ce a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, a aparţinut autorilor reclamantelor, al căror drept de proprietate a fost recunoscut prin sentinţa civilă nr. 6823 din 4 mai 1999, a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi a fost intabulat în cartea funciară prin încheierea nr. 8371 din 9 august 2000.
De asemenea, instanţa a constatat că prin Decizia nr. 1038 din 28 iunie 1999 a Primarului General al municipiului Bucureşti, s-a dispus restituirea imobilului, în proprietatea reclamantelor, iar prin procesul-verbal al executorilor judecătoreşti, nr. 698 din 17 noiembrie 1999, a avut loc punerea în posesie.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, Guvernul României şi R.A. A.P.P.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâţii au învederat că instanţa de fond a greşit, apreciind că reclamantele şi-au dovedit dreptul de proprietate lezat prin actul administrativ contestat.
Hotărârea judecătorească invocată - nr. 6823/1999, nu este opozabilă pârâţilor, cât timp acel litigiu s-a purtat cu un neadministrator, întrucât Primăria municipiului Bucureşti - pârâtă în acel proces, nu mai deţinea imobilul din anul 1990, iar Decizia de restituire s-a emis de o persoană fără calitate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Astfel, Curtea constată că instanţa de fond a reţinut o corectă situaţie de fapt, nefiind întemeiată critica adusă de pârâţi, privind lipsa dreptului recunoscut de lege care să fi fost vătămat prin HG nr. 240/2001.
La data adoptării acestui act normativ, dreptul de proprietate al reclamantelor era definitiv consacrat şi opozabil terţilor, inclusiv celor doi pârâţi din cauza de faţă. Reclamantele şi-au dovedit dreptul de proprietate, cu contractul de donaţie autentificat sub nr. 1552/2000 şi sentinţa civilă nr. 6823/1999, irevocabilă, prin care s-a dispus restituirea imobilului, iar, ulterior, la 28 iunie 1999 a avut loc punerea în posesie şi intabularea dreptului în cartea funciară, conform încheierii nr. 8371 din 9 august 2000.
Împrejurarea că în acţiunea în revendicare a avut calitatea de pârâtă, Primăria municipiului Bucureşti, reprezentată prin Consiliul General al municipiului Bucureşti, şi nu Statul Român, nu este de natură a se reţine că procesul s-a purtat cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, cu un neproprietar.
Dimpotrivă, faptul că prin Decizia nr. 396/1999, a Primăriei municipiului Bucureşti, imobilul a fost transmis în administrarea O.P.S.C.D., de la care a fost preluat de R.A. L., devenită prin comasare, R.A. A.P.P.S., confirmă concluzia că proprietatea aparţinea municipiului Bucureşti, autoritate care a emis acel act de dispoziţie.
Pârâţii nu au prezentat alte documente care să ateste transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, care şi ulterior figurează în toate actele aparţinând autorităţilor publice, ca fiind proprietatea privată a Statului Român, aflat în administrarea regiei autonome pârâte în cauză.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondate, recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Guvernul României şi R.A. A.P.P.S. împotriva sentinţei civile nr. 2067 din 3 decembrie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3093/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3103/2005. Contencios. Pensie. Recurs → |
|---|
