ICCJ. Decizia nr. 3089/2005. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3089/2005
Dosar nr. 488/2005
Şedinţa publică din 17 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 decembrie 2004, reclamantul G.D. a chemat în judecată Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, solicitând anularea măsurii de suspendare temporară a dreptului de folosire a paşaportului dispusă de Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Suceava.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că a fost returnat din Franţa, la data de 1 august 2004 şi ca urmare, s-a luat măsura restrictivă de folosire a paşaportului până la 1 august 2005, sancţiunea fiind nelegală, deoarece textul invocat are caracter facultativ.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 3 din 12 ianuarie 2005, a admis acţiunea şi a anulat actul administrativ atacat.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, pârâta Direcţia Generală de Paşapoarte, susţinând în esenţă, că în mod greşit instanţa a apreciat că era necesar să producă dovezi din care să rezulte motivul returnării intimatului, din Franţa, măsura dispusă fiind în concordanţă cu dispoziţiile OG nr. 65/1997.
Recursul este fondat.
Intimatul G.D. a fost returnat din Franţa, în baza acordului de readmisie încheiat de România, cu această ţară.
Ca urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 14 lit. c) din OG nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, aprobată prin Legea nr. 216/1998, autorităţile competente i-au suspendat intimatului, dreptul de a folosi paşaportul pe timp de un an. La stabilirea perioadei s-a avut în vedere faptul că cel în cauză nu-şi justifică şederea pe teritoriul Franţei, încălcând flagrant condiţiile pe care cetăţenii români trebuie să le îndeplinească pentru a călători în spaţiul Schengen. Aceste condiţii prevăd: „Călătoriile efectuate într-unul sau mai multe state din spaţiul Schengen, în scopuri turistice sau de afaceri, în vederea participării la reuniuni ştiinţifice şi sportive sau vizitării rudelor, nu trebuie să depăşească 90 de zile pe parcursul unui semestru.
Hotărârea instanţei de fond fiind nelegală, se va admite recursul declarat de pârâtă şi se va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 3 din 12 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi, în fond, respinge acţiunea formulată de reclamantul G.D.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3088/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3098/2005. Contencios. Anulare Hotărâre de... → |
---|