ICCJ. Decizia nr. 310/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 310/2005
Dosar nr. 6445/2004
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 22 martie 2004, reclamantul G.I. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Bihor, să se dispună anularea hotărârii nr. 9307 din 30 ianuarie 2004, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că înainte de septembrie 1940 şi până în martie 1945 a fost încorporat în armată şi a luptat pe frontul de Est, iar după lăsarea la vatră nu a mai putut să se întoarcă în satul natal, Voloavele - Soroca din Basarabia, deoarece această zonă a fost ocupată de ruşi, iar familia sa a fost deportată în Siberia.
Prin sentinţa nr. 301/CA/2004 - P.I. din 19 aprilie 2004, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul a fost încorporat în Armata Română, fiind militar până în august 1947, dată la care datorită persecuţiilor etnice din partea regimului instaurat în Basarabia, nu s-a mai putut întoarce în localitatea natală. Instanţa de fond a mai reţinut că imposibilitatea reîntoarcerii reclamantului, din cauza persecuţiilor etnice, în localitatea natală, se situează în afara perioadei prevăzute de Legea nr. 189/2000 (6 septembrie 1940 - 6 martie 1945). În toată perioada la care face referire Legea nr. 189/2000, reclamantul a fost înrolat în armată, nefiind deportat, refugiat sau strămutat ca urmare a regimului instaurat în Basarabia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, G.I.
În esenţă, recurentul-reclamant susţine că este îndreptăţit să beneficieze de dispoziţiile Legii nr. 189/2000, situaţia în care s-a aflat, fiind una particulară, împrejurările istorice determinându-l pe acesta să se „refugieze" în România, după lăsarea la vatră (1947), dar şi după data limită prevăzută de lege - 6 martie 1945, pentru acordarea drepturilor stabilite prin acest act normativ.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
În cauza dedusă judecăţii, recurentul-reclamant nu a făcut dovada unor persecuţii din motive etnice, „refugierea" în România fiind determinată de îndeplinirea obligaţiilor militare.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 189/2000, recurentul neputând beneficia de drepturile stabilite prin acest act normativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.I., împotriva sentinţei nr. 301/CA - P.I. din 19 aprilie 2004, a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3099/2005. Contencios. Refuz recunoaşterea... | ICCJ. Decizia nr. 3102/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
