ICCJ. Decizia nr. 311/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 1 martie 2004, reclamantul L.P. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, să se dispună anularea hotărârii nr. 9313 din 30 ianuarie 2004, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că, în urma Dictatului de la Viena din 1940, în perioada ianuarie 1942 - martie 1945, familia sa a fost refugiată din localitatea Beznea, în localitatea Căbesti de Beiuș.
Prin sentința nr. 287/CA/2004 - PI din 19 aprilie 2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantului L.P.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate rezultă că familia reclamantului ar fi fost refugiată din ianuarie 1942, din localitatea Beznea, în localitatea Căbești de Beiuș. Declarațiile martorilor audiați în cauză nu pot fi luate în considerare, câtă vreme la acea dată reclamantul nici nu era născut, cum din copia certificatului de naștere depusă la dosar rezultă că reclamantul s-a născut la 8 iulie 1943, în localitatea Delureni (Beznea) Aleșd - localitatea de domiciliu, rezultă că la data nașterii reclamantului, mama acestuia nu se găsea în refugiu.
în consecință, instanța a constatat că nașterea reclamantului este înregistrată chiar în ziua nașterii, în registrul de stare civilă al localității de domiciliu și a înlăturat declarațiile de martori, sub motivația că audierea martorilor împotriva consemnărilor făcute în acte autentice, este inadmisibilă.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul L.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în esență se susține că în mod greșit instanța de fond a ignorat din probatoriul administrat, adresa Direcției Județene Bihor a Arhivelor Naționale, din care rezultă că părinții reclamantului figurează în indexul refugiaților români din Ungaria, întocmit anterior datei de 18 mai 1942. De asemenea, este criticată înlăturarea de către instanța de fond, a declarațiilor de martori și luarea în considerare numai a certificatului de naștere al reclamantului.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Reclamantul nu a făcut dovada refugiului familiei sale, din motive de persecuție etnică.
Certificatul de naștere al reclamantului atestă înregistrarea nașterii sale în registrul stării civile la nr. 31, la data de 10 iulie 1943, iar locul înregistrării ca fiind Delureni (Beznea).
Pentru acest considerent, până la înscrierea în las, actul face dovada deplină a nașterii la data și în localitatea menționate.
Astfel că proba cu martori, potrivit căreia copiii născuți în refugiu nu erau înregistrați în localitatea de refugiu, nu poate fi luată în considerare contra unui înscris autentic întocmit în baza constatării funcționarului public.
în consecință, prima instanță a soluționat judicios cauza, recursul declarat în cauză fiind respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 360/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 318/2005. Contencios → |
|---|
