ICCJ. Decizia nr. 303/2005. Contencios

Prin sentința civilă nr. 1348/2003, Curtea de Apel București a anulat acțiunea introdusă de reclamantul Sindicatul învățământ Preuniversitar al sectorului 1 București, prin reprezentant, profesor D.L., împotriva pârâților Ministerul Educației și Cercetării și ministrul E.A., având ca obiect anularea art. 8 din Metodologia privind acordarea gradației de merit în învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul nr. 3215 din 31 ianuarie 2003, al ministrului educației și cercetării.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență că, față de prevederile art. 2 din Legea nr. 54/2003, care pretind calitatea de angajat a reprezentantului sau președintelui Sindicatului din sectorul învățământului Preuniversitar, calitate pe care reclamanta a pierdut-o, prin pensionarea sa, anterior introducerii acțiunii, se impunea anularea acțiunii, conform art. 162 C. proc. civ., pentru lipsa capacității procesuale active.

împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, reclamantul, prin același reprezentant, criticând-o pentru următoarele motive:

Profesoara D.L. a fost aleasă în mod legal în funcția de președinte al Sindicatului învățământ Preuniversitar, la data de 13 ianuarie 2001, când avea calitatea de angajat. Dat fiind faptul că, acesta este momentul nașterii raporturilor juridice, este irelevant faptul ulterior al pensionării sale, cu atât mai mult, cu cât Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, nu condiționează calitatea de reprezentant al organizației sindicale, de calitatea de angajat.

Examinând recursul reclamantului, prin prisma criticii aduse, cât și din oficiu, conform art. 3041C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat.

Astfel, textul legii invocate de recurentă, nu este aplicabil speței, ci dimpotrivă, temeiul de drept reținut de către instanța fondului, respectiv art. 2 din Legea nr. 54/2003, a sindicatelor, este cel care reglementează raportul juridic dedus judecății.

Cum această lege condiționează calitatea de reprezentant al oricărei organizații sindicale, de calitatea sa de angajat, calitate pe care reclamanta D.L. nu o mai avea la data introducerii acțiunii, ca urmare a pensionării sale, rezultă că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii.

Nefiind îndeplinit nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., prezenta cale de atac a fost respinsă, conform art. 312 din același cod.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 303/2005. Contencios