ICCJ. Decizia nr. 3116/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3116/2005
Dosar nr. 190/2005
Şedinţa publică din 17 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 24 septembrie 2004, reclamanta B.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 13443/173 din 31 august 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi recunoaşterea calităţii de beneficiară drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 2962 din 24 noiembrie 2004, prin care a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 13443/173 din 31 august 2004 şi a obligat pârâta să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 10 iulie 1944 - 6 martie 1945.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta s-a născut la data de 10 iulie 1944, dată la care părinţii săi erau refugiaţi, din motive etnice, din localitatea de domiciliu şi a dobândit prin naştere, statutul de refugiată, îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, solicitând casarea hotărârii şi respingerea acţiunii formulate de B.M.
Recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, în condiţiile în care Legea nr. 189/2000 şi HG nr. 127/2002 nu cuprind prevederi referitoare la persoanele care s-au născut în perioada de strămutare a părinţilor lor, iar intimata nu se încadrează în categoriile de persoane stabilite expres şi limitativ prin dispoziţiile legale sus-menţionate.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, între care la lit. c) se prevede că a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Cum strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuţie etnică, ce durează pe toată durata strămutării, în mod legal instanţa a apreciat că şi copilul născut în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi, are acelaşi statut ca aceştia, perioada fiind de la data naşterii lui, la data retrocedării pământului românesc.
Situaţia de refugiat a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor D.V. şi Z.S., copia actului de naştere al reclamantei, carnetul de identitate emis de Comisariatul general pentru asistenţa populaţiei venită din Basarabia şi Bucovina, precum şi celelalte înscrisuri depuse la dosar.
Interpretarea dată de instanţă este legală şi nu adaugă la lege.
În consecinţă, soluţia instanţei fiind temeinică şi legală, recursul se priveşte nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei nr. 2962 din 24 noiembrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3115/2005. Contencios. Anulare dispoziţie... | ICCJ. Decizia nr. 3117/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|